Agenți de circulație bănuiți de corupere pasivă
Doi inspectori ai Secţiei poliţiei rutiere din cadrul Comisariatului de poliţie Vulcăneşti au fost reţinuţi acum cîteva ore, fiind bănuiţi de corupere pasivă. Operaţiunea de reţinere a avut loc chiar în faţa Comisariatului.
Potrivit declarantului, agenţii de circulaţie l-ar fi oprit acum patru zile pe traseul Etulia-Cişmichioi pentru că ar fi condus vehiculul fără permis de conducere, fapt pentru care i-au ridicat plăcuţa cu numărul de înmatriculare. Ca să nu-i întocmească însă proces-verbal contravenţional şi să-i restituie numerele, poliţiştii ar fi pretins 600 de lei.
La 29 martie curent în jurul orelor 11.00 în faţa Comisariatului de Poliţie Raional Vulcăneşti a fost reţinut unul dintre inspectori în momentul în care restituia plăcuţa cu numărul de înmatriculare, celălalt fiind reţinut în incinta comisariatului.
La moment, poliţiştii se deţin preventiv, pentru 72 de ore, în Izolatorul de detenţie provizorie.