Agenția Europeană a Medicamentului: Vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat concluziile Comitetului de siguranță privind vaccinul AstraZeneca.
Directoarea EMA, Emer Cooke, a precizat că vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient, dar va fi o investigație suplimentară privind cazurile rare de reacții secundare semnalate, scrie g4media.ro.
„Acest vaccin este sigur și eficient și îi proteajează pe cetățeni împotriva COVID-19”, a afirmat Emer Cooke.
Aceasta a mai spus că vaccinul nu este asociat cu riscurile de coagulare a sângelui, precizând că s-a înregistrat un număr mic de astfel de cazuri.
„Pe baza documentelor și analizelor, nu putem stabili o legătură între aceste cazuri și vaccin”, a subliniat directoarea EMA.
Emer Cooke a subliniat că 7 milioane de oameni au fost vaccinați în UE și 11 milioane în Marea Britanie și că este inevitabil să apară și reacții secundare.
„Acest vaccin este sigur și eficient în prevenirea COVID-19 și beneficiile sunt mult mai mari decât riscurile. Nu există nicio problemă privind calitatea acestuia”, subliniază Comitetul de siguranță în concluziile investigației privind cazurile de tromoboze semnalate în urma vaccinării cu AstraZeneca.
Mai multe țări au suspendat vaccinările cu AstraZeneca după ce au fost semnalate cazuri de tromboze după administrarea vaccinului și chiar unele decese. România a decis să continua vaccinarea cu AstraZeneca.