Agenția Spațială Europeană a suspendat misiunea ruso-europeană de pe Marte
Agenția Spațială Europeană (ESA) a precizat, într-un comunicat difuzat joi, 17 martie, că a oprit misiunea din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.
„Deplângem profund victimele și consecințele tragice ale agresiunii împotriva Ucrainei. Deși recunoaștem impactul asupra explorării științifice a spațiului, ESA este pe deplin aliniată la sancțiunile impuse Rusiei de statele sale membre”, a spus ESA într-un comunicat, relatează libertatea.ro.
În timpul ședinței sale de la Paris, consiliul de conducere ESA a recunoscut „imposibilitatea actuală de a desfășura cooperarea în curs cu Roscosmos, agenția spațială rusă, în misiunea rover ExoMars, cu lansare în septembrie 2022” și „a mandatat directorul general ESA să ia măsurile corespunzătoare pentru suspendarea activităților de cooperare”.
În ciuda suspendării misiunii pe Marte, ESA a transmis că programul Stației Spațiale Internaționale „continuă să funcționeze la nivel nominal. Scopul principal este de a continua operațiunile sigure ale ISS, inclusiv menținerea siguranței echipajului”.
Având în vedere situația din Ucraina, directorul general al agenției va convoca o sesiune extraordinară a consiliului de conducere al ESA în săptămânile următoare „pentru a prezenta propuneri specifice spre decizie de către statele membre”.
În prezent, la bordul avanpostului care orbitează se află patru astronauți NASA, doi cosmonauți ruși și un astronaut european.