Agenţia de evaluare financiară, Standard and Poor's face o nouă victimă. De această dată, a fost retrogradat Cipru. Standard and Poor's au coborât cu o treaptă ratingul acestei ţări, din cauza gradului de expunere a sistemului bancar la datoria Greciei.
În raportul agenţiei de rating, se mai arată că Cipru, membru al zonei euro, se află sub supraveghere, iar o nouă retrogradare este posibilă în următoarele luni. Anterior, ratingul Ciprului a fost coborât şi de agenţiile de evaluare financiară Moody's şi Fitch.