Agenții economici vor primi compensații pentru gazele naturale
Întreprinderile vor beneficia de compensaţii pentru facturile pentru gaze. Decizia a fost luată de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale care a alocat în acest sens 230 de milioane de lei. Premierul Natalia Gavriliţa a precizat că ajutorul financiar va fi acordat celor care utilizează până la 500 de metri cubi de gaze.
"Am adoptat astăzi la CSE compensarea unei părţi a creşterii tarifului la gazele naturale pentru toţi agenţii economici, până la cantitatea de 500 de metri cubi. Pentru agenţii economici implicaţi în anumite activităţi strategice pentru dezvoltarea economiei, vor beneficia pentru cantitate mai mare, dacă în costul lor gazele naturale formează mai mult de 5 %. Deci este acelaşi mecanism de compensaţii ca şi cel aprobat anul trecut. Compensaţia va fi de circa 12 lei, deci cu tariful compensat va fi un pic sub 18 lei", a menționat șeful Cabinetului de miniștri.
Compensaţiile se acordă pentru lunile ianuarie, februarie şi martie, iar de ajutor vor beneficia circa 10 mii de companii.
În prezent, Guvernul acordă compensaţii la gazele naturale şi pentru majoritatea consumatorilor casnici. Valoarea fondului pentru perioada rece a anului este de 5 miliarde de lei.