Aglomeraţie la vamă. Numărul moldovenilor care se întorc acasă de Paşte s-a triplat (VIDEO)
Numărul moldovenilor aflaţi peste hotare, care se întorc acasă de Paşte a crescut considerabil, în ultimele zile. Pentru a face faţă fluxului mare de călători, vameşii recurg la cele mai noi tehnologii, care permit verificarea actelor direct în mijloacele de transport.
Moldovenii din diferite colţuri ale lumii se întorc acasă, cu daruri pentru cei dragi:
"Vin foarte de departe, din Australia. Sunt pornită de sâmbătă dimineaţa ora Australiei, deja e marţi seara ora Moldovei".
"Venim la sărbători. Acasă nu am fost 9-10 luni. Am adus biscuiţi, bomboane".
Pentru a evita ambuteiajele, poliţia de frontieră şi serviciul vamal a dublat numărul angajaţilor la punctele de trecere. "Poliţia de frontieră, în această perioadă, 24 din 24 va monitoriza fluxul de călători pe tot segmentul de frontieră. Vor fi îndreptaţi specialişti în domeniul controlului de frontieră cu tehnică portativă care are posibilitatea de a citi actele de călătorie", a declarat adjunctul şefului Sectorului poliţie de frontieră Leuşeni 2, Ion Butnaru.
"Numărul de călători, mijloacele de transport, alte mijloace care aduc colete din Italia s-a triplat. Facem faţă traficului intensiv", a spus şeful interimar al Biroului Vamal Leuşeni, Mihai Covată.
În ultimele nouă zile, frontiera a fost traversată de aproximativ 250 de mii de persoane.