Agnieszka Radwanska a câştigat Mastersul de la Miami
Agnieszka Radwanska a câştigat Mastersul de la Miami, dotat cu premii totale în valoare de aproape 5 milioane de dolari. Tenismena din Polonia a câştigat, astfel, cel de-al doilea turneu WTA din acest an, după cel de la Dubai.
Agnieszka Radwanska a învins-o în finală pe rusoaica Maria Şarapova, numărul 2 WTA, scor 7-5, 6-4. Acesta este cel de-al doilea trofeu pentru Radwanska din 2012, după cel de la Dubai, şi cel de-al nouălea din carieră. Numărul patru mondial, Radwanska a câştigat turneul american fără a pierde vreun set.
"În comparaţie cu Tokyo şi Beijing, pot să spun că acesta este cel mai important turneu, după cele de Mare Şlem, şi aceasta mă face şi mai fericită. Este prima mea finală aici şi am câştigat", a declarat tenismena.
De cealaltă parte, numărul doi mondial, Maria Şarapova, a pierdut cea de-a treia finală disputată în acest an, după cele de la Australian Open şi Indian Wells.
"A fost una din zilele în care am avut puţine mingi de break şi nu le-am transformat. Evident, adversarul prinde încredere în astfel de situaţii. Ea a jucat foarte bine", a spus Maria Şarapova.
Astăzi se va juca finala masculină, între Novak Djokovic şi Andy Murra.