Agricultorii au urcat cu tractoarele pe scări și s-au luat la bătaie cu polițiștii
(UPDATE 11:50) Spiritele în fața Legislativului s-au calmat. Un grup de fermieri au mers în sediul Parlamentului la discuții cu reprezentanții fracțiunilor. Presa nu a fost admisă în Parlament.
(UPDATE) În fața protestatarilor a ieșit deputatul Mihai Popșoi, care a anunțat că deputații PAS au depus moțiune de cenzură împotriva guvernului Chicu. El le-a cerut agricultorilor să plece, pentru că premierul Chicu e la guvern, nu la Parlament. Agricultorii refuză să plece.
Agricultorii și-au reluat protestele, adunându-se în fața Parlamentului, unde urmează să aibă loc ședința plenară.
Mai multe tractoare au blocat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în zona Parlamentului și Președinției.
Protestatarii au urcat cu tehnica agricolă chiar pe scările din fața Legislativului, însă carabinierii sosiți în număr mare la Parlament au încercat să-i convingă pe protestatari să scoată tehnica.
Ulterior, manifestația pașnică a degenerat în confruntări între protestatari și forțele de ordine.
Agricultorii s-au plâns că forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.