Agricultorii, în IMPAS! Mai multe companii petroliere au MAJORAT prețul angro la motorină
Preţul angro al motorinei s-a majorat cu aproape 50 de bani. Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli, Alexandru Slusari, a declarat că scumpirile au fost operate la sfârşitul săptămânii trecute de către mai multe companii petroliere din ţară. Astfel, un litru de motorină a ajuns să coste, în medie, 14 lei şi 70 de bani.
Preţul motorinei a fost majorat chiar dacă nicio companie nu a informat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.
Agricultorii se plâng că s-au pomenit în impas după ce stocurile de carburanţi au fost epuizate.
"Am fost la trei companii şi la toate trei acelaşi preţ - 14.70 şi am fost nevoit să cumpăr cu 2.040 de litri de la o companie cu 14 lei şi 70 de bănuţi. Am întrebat când au ridicat preţurile - vineri după masă", a povestit fermierul Nicolae Moraru.
Fermierii spun că situaţia din acest sector este tot mai complicată, iar unii nu pot încheia lucrările de primăvară.
"Acei agricultori care cât de cât au făcut investiţiile anii precedenţi acum s-au oprit şi află pe linia de plutire, ceilalţi agricultori care nu au putut nici anii precedenţi să facă investiţiile riscă la toamnă dacă nu va interveni statul să dea faliment", a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli, Alexandru Slusari.
Mâine, agricultorii vor avea discuţii cu preşedintele Parlamentului despre problemele semnalate.