Agricultorii, între două tabere. În timp ce unii au protestat alături de liderii Platformei "DA", alţii s-au alăturat manifestaţiei organizate de PAS
Agricultorii din ţară s-au împărţit în două tabere. În timp ce unii au protestat la Gara Auto Sud, unde au fost prezenţi şi lideri ai Platformei "DA", alţii s-au alăturat manifestaţiei organizate de Partidul Acţiune şi Solidaritate, în centrul Capitalei, sub sloganul „Învingem hoția, oprim sărăcia!”.
Mai mulţi lideri ai Partidului Acţiune şi Solidaritate au ţinut discursuri în faţa manifestanţilor.
"De secetă, ei îi găsesc vinovaţi pe agricultori, agricultorii se ruinează, dar ei ne spun că sunt nişte beţivi, şi că sunt nişte milionari care vor să profite de secetă. Aşteptăm de la această guvernare soluţii şi o vorbă bună, dar vedem doar atacuri, critică şi încercare de a ne speria", a spus liderul PAS, Maia Sandu.
"Eu vreau să-i întreb pe guvernanţi, dacă agricultura este un business aşa de bun, de ce, mama dracului, nu vă apucaţi şi voi de agricultură, nu riscaţi să luaţi în arendă 2-3 mii de hectare şi să vedeţi atunci cum este când nu vă plouă un an întreg", a spus producătorul agricol, Diana Crudu.
Pe lângă agricultori, la protest au participat şi oameni de rând, nemulţumiţi de starea lucrurilor din ţară şi de modul cum este gestionată criza sanitară şi cea economică.
"M-am săturat de tot ce se întâmplă la noi în ţară. Situaţia cu agricultura, situaţia cu COVID. Noi am obosit deja, de toate, nu vedem nicio reacţie de la autorităţi".
"Am venit să protestăm pentru un trai mai bun şi pentru un viitor mai bun pentru ţara noastră".
"Până nu vor face ordine, nu ne lăsăm. Suntem bătrâni, dar vom ieşi la proteste. Nu este nicio atenţie din partea autorităţilor, suntem neliniştiţi".
Am solicitat o reacţie de la Guvern privind manifestaţia din centrul Capitalei, dar Boris Harea, consilierul premierului, ne-a cerut o solicitare în scris. În urma discuţiilor de ieri de la Guvern, autorităţile au stabilit ca pe lângă despăgubirile promise să le acorde fermierilor unele facilităţi fiscale, cum ar fi reeşalonarea datoriilor bănci şi restituirea TVA. Acest lucru va fi decis luni, când fermierii se vor întâlni cu conducerea Ministerului Finanţelor.
Am solicitat o reacţie şi de la Preşedinţie, cu privire la protest, dar consultantul principal al Serviciului de presă nu ne-a răspuns la telefon. Acum câteva zile, şeful statului a convocat Consiliului Suprem de Securitate unde s-a discutat şi situaţia din Agricultură. Preşedintele a spus atunci că prin blocarea şoselelor nu vor apărea mai mulți bani la Bugetul de Stat. Sâmbătă, într-o postare pe facebook, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiţă, i-a îndemnat pe fermieri să aibă răbdare şi să nu cadă în plasa politicienilor.
"La țară oamenii sunt cumpătați și deștepți, ei știu că dacă e secetă, trebuie să răbdăm, Domnul ne va da și ploaie și roadă, doar că trebuie să ne rugăm, să fim smeriți, să fim mai buni... Așa a fost de veacuri, așa au procedat toți strămoșii noștri. Nu au protestat, nu au mers la Capitală cu boii, plugurile și sapele. Smeriți au aşteptat, și Domnul le-a dat și ploaie, și roadă în hambare... Astăzi cei care nici nu știu cum crește roada cheamă țăranii la proteste: pentru ce? Mă adresez agricultorilor: nu cădeți în plasa politicienilor, nu vă lăsați utilizați de interesele lor politice. Guvernul caută motorină pentru lucrări agricole, ei vă dau pentru proteste... În toate timpurile, pământul Moldovei ne-a dat totul: și un boț de mămăligă, și un pahar cu vin, să avem răbdare", a mai scris socialistul Corneliu Furculiţă.