Agricultorii moldoveni AMENINŢAŢI de eroziuni
În timp ce autorităţile spun că avem pământuri fertile, cum găseşti puţine în lume, solurile moldoveneşti degradează de la o zi la alta. Statisticile arată că cel puţin 40 la sută dintre terenurile agricole din ţară sunt erodate, altfel spus ele nu pot fi utilizate pentru culturile agricole.
Satul Căpriana, din raionul Străşeni, este una dintre cele mai pitoreşti localităţi din ţară. Faptul că satul este amplasat între dealuri constituie, însă, o problemă pentru cei care îşi propun să câştige din agricultură.
Zeci de parcele de pe dealurile Caprianei sun erodate. Ţăranii spun că nu seamănă întrucât investiţiie sunt mai mari decât recolta pe care o obţin. Din acest motiv, ei preferă să lase în paragină terenurile agricole.
De vină sunt ploile torenţiale, pentru că acestea au distrus cernoziomul, spun bătrânii din sat.
Din cauza bonităţii reduse a solului, ţăranii din Căpriana aleg să cultive doar porumb şi viţă de vie, culturi care rodesc chiar dacă sunt plantate în lut. În aceste condiţii, la Căpriana, preţul unui ar de teren arabil nu depăşeşte 200 de lei. Preţurile scad pentru că există prea mulţi săteni care doresc să-şi vândă pâmântul.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, însă, recomandă ţăranilor să transmită terenurile lor în gestiunea întreprinderilor agricole, ca fermierii să lucreze pământul folosind tehnica "no till", adică "fără cultivare". În acest fel, se va reuşi păstrare solului fertil.
În total, în ţară sunt erodate aproximativ 900 de mii de hectare de terenuri agricole din cele două milioane şi jumătate de hectare de terenuri arabile.
- Împrumut cu dobânzi mai reduse pentru fermieri, promite Guvernul
- Bumacov: Agricultura e afacere, nu colhoz
- NO COMMENT Angajaţii "Franzeluţa" ţinuţi cu forţa în instituţie: Jos comuniştii, Jos mafia, Jos Baleca VIDEO
- Carnea de 4 ori mai scumpă în piaţă decât la producător. Bumacov: Monopolul e de vină