Agricultorii vor o cotă bine definită pentru producţia autohtonă în supermarketurile din Moldova
Embargoul impus de Moscova la fructele şi conservele din Republica Moldova a pus în dezbatere problemele strigente ale sectorului agro-industrial. Astfel, autorităţile şi producătorii autohtoni sunt în căutare de soluţii. Provocările mai noi şi mai vechi au fost enunţate de invitaţii lui Vadim Stângaciu, în cadrul unei Ediţii Speciale la Publika TV.
Potrivit expertului în agricultură Viorel Chivriga o problemă veche o constituie volumul mai mare de fructe din import, decât producţie autohtonă.
"Consumatori înrăiţi a unor produse de import. Dacă am declara mâine că noi consumăm doar produse autohtone, ar fi primit bine de toţi prietenii noştri, cred că şi de cetăţeni. Totodată, ar fi un mesaj important pentru cei din Federaţia Rusă. Noi am avut căi foarte bune pentru a promova exportul. De exemplu exportul de frontieră, de ce l-am îngropat. Asta trebuie să îi întrebăm pe cei care au luat aceste decizii şi au îngropat asemenea practici care erau o sursă sigură de venit", a declarat Chivriga.
De cealaltă parte, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Vasile Mârzenco spune că este necesară mărirea volumului de produse autohtone pe rafturile supermaketurilor.
"Am făcut o solicitare pentru stat, ca să facă un apel la reţelele de magazine care se dezvoltă tot mai mult în Republica Moldova, să aibă o cotă bine definită de produse moldoveneşti. Este timpul ca şi proprietarii acestor reţele să înţeleagă că avem producători capabili să aducă produse de calitate pe rafturile lor. Este nevoie să creştem şi să ne promovăm ca să putem face faţă la şocurile care le avem pe piaţă", a punctat Mârzenco.
Potrivit invitaţilor prezenţi în platou, embargourile impuse de Moscova vor duce la scăderea preţurilor atât la export, cât şi pe piaţa internă, dar situaţia nu e atât de dificilă pe cât se desenează la moment. Acum este important ca producătorii autohtoni să se orienteze spre alte pieţe, iar statul să susţină agricultorii care au făcut investiţii mari în tehnică.
Mai multe detalii la subiect vedeţi în emisiunea moderată de Vadim Stângaciu.
Publika.md aminteşte că de luni, 21 iulie, Moscova a interzis în exportul fructelor şi conservelor de legume produse în Republica Moldova.