Agricultură la înălţime în România. Ce au descoperit în premieră cercetătorii de peste Prut
În judeţul Timiş din România, cercetarea în agricultură se face la înălțime. La figurat, dar și la propriu. O dronă folosită de inginerii şi profesorii de la Facultatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ajută la obţinerea unor rezultate despre studiul culturilor de cereale. Urmăriţi un material realiza de Digi24.
Drona este cel mai nou instrument folosit de cercetătorii din agricultură, din Timişoara. Cu ajutorul ei, Octavian Guler a strâns informaţii preţioase despre cum s-au dezvoltat 47 de soiuri de grâu în diferite perioade de vegetație.
"Filmăm cu drona de la mare înălțime, perspectivă excepțională, s-a încadrat tot câmpul, deși câmpul are trei hectare, a intrat într-o singură imagine, imagini de mare rezoluție și a fost foarte simplu mai departe", a declarat Octavian Guler, inginer agricol.
Cu ajutorul imaginilor realizate din dronă, cercetătorii au descoperit, în premieră pentru județul Timiș, o boală numită rugina galbenă.
"Am avut atac foarte mare de rugină galbenă la un nivel la care nu am găsit consemnări că ar mai fi în județul Timiș. De sus vedem inclusiv schimbări de nuanțe de culoare care pentru noi pot fi avertismente și atunci știm unde să căutăm foarte precis anumite probleme", a menţionat Guler.
Lotul experimental de anul trecut arată care sunt soiurile sensibile și care sunt cele rezistente la bolile ce afectează culturile de cereale.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară studiază în fiecare an, încă din 1947, în ce fel se comportă soiurile de cereale în diferite condițiile climatice.
- Peste o mie de fermieri şi agricultori au beneficiat de subvenții de la stat în perioada martie-iunie
- Afaceri de succes, pe bani europeni. Iată în ce investesc unii moldoveni fondurile externe
- Sistem inedit de livrare a produselor BIO. Cum a ajuns o femeie să aibă business profitabil în ţara noastră (VIDEO)