Agricultura Moldovei, ameninţată de CRIZĂ! Ce au discutat fermierii cu Chiril Gaburici
Fermierii s-ar putea confrunta cu o criză în agricultură și în acest an. De această părere sunt mai mulți agricultori, care spun că băncile au scumpit creditele, iar ei sunt nevoiţi să plătească mai mulți bani pentru carburanți.
În cadrul unei întrevederi cu premierul Chiril Gaburici, aceștia au declarat că în acest an prețul semințelor a crescut, iar subvențiile pentru anul trecut întârzie.
Producătorii spun că, la început de sezon, băncile ar fi oprit procesul de creditare a fermierilor.
"În marea majoritatea cazurilor agricultorii nu pot obţine creditele de la băncile comerciale. La 90 la sută eu pot să afirm că procesul de creditare în agricultură acum este stopat. Criza adevărată în agricultură pe noi ne aşteaptă peste câteva luni", a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli, Alexandru Slusari.
"În caz că nu se întreprind măsurile urgente necesare şi paşii pentru a sprijini şi da semnale pozitive pentru ca oamenii să înceapă a lucra, pentru că ei nu pot începe sezonul de lucru și în cazul când ele nu vor începe, problemele foarte grave pe care le avem o să se amplifice de două- trei ori în toamnă, când n-o să fie recoltă", a menționat directorul executiv al asociaţiei "MoldovaFruct", Iurie Fala.
Ministrul Agriculturii, Ion Sula, declară că fermierii vor fi ajutaţi din contul creditului polonez de 100 de milioane de euro.
"Creditul polonez va fi pus deja în aplicare în maximum o lună de zile. Părerea Ministerului Agriculturii este ca rata dobânzii să fie mai mică", a spus ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentar, Ion Sula.
Ministrul Agriculturii mai spune că în următoarea lună va fi contractat un alt împrumut de la Banca Mondială. Banii vor fi alocaţi pentru compensaţii agricultorilor care au livrat mere companiilor de procesare:
"12 milioane de dolari vor fi acordate de Banca Mondială ca să beneficieze producătorii agricoli de ajutorul respectiv."
Fermierii au mai cerut și dublarea fondului de subvenţionare. Premierul Ghiril Gaburici spune că, în acest sens, urmează să discute cu partenerii europeni.
"Vom căuta resurse, vom discuta şi cu partenerii de dezvoltare şi vom vedea cum putem atrage bani adiţionali", a spus premierul.