Ai grijă cum scrii! Grafologia îţi dă de gol caracterul
Scrisul este capabil să scoată în evidenţă detalii privind caracterul unei persoane, aşa cum susţin de multă vreme grafologii, potrivit unui studiu elaborat de National Pen Company din SUA. Ziare.com notează că au fost identificate 500 de particularităţi aferente scrisului de mână, cărora le corespund anumite înclinaţii, opţiuni, talente sau năzuinţe ale celor ce scriu.
Deşi concluziile grafologilor - de altfel ca şi la astrologi - rezultau din interpretarea combinată a mai multor informaţii suprapuse, câteva reguli simple sunt înscrise în orice tratat elementar de grafologie:
Scrisul mic denotă un caracter timid, închis, harnic, sensibil şi iubitor de natură.
Scrisul mare aparţine celor sociabili, drepţi, dornici să atragă atenţia asupra lor şi încrezători în sine.
Scrisul mijlociu aparţine persoanelor echilibrate, cu capacitatea de a se adapta cu uşurinţă situaţiilor şi societăţii.
Distanţa mare între cuvinte denotă simţul independenţei, preţuirea propriei libertăţi şi un caracter nu tocmai sociabil.
Distanţa mică între cuvinte aparţine celor care nu suportă singurătatea.
Scrisul orientat spre dreapta indică persoanele dispuse să facă noi cunoştinţe şi chiar dornice de aventură.
Scrisul drept (vertical) indică omul care nu permite emoţiei să influenţeze raţiunea. Este specific individului logic şi practic.
Scrisul îndreptat spre stânga arată omul precipitat, dispus să termine rapid orice treabă începută şi să scape de ea.
Literele rotunjite aparţin de obicei omului visător, cu simţ artistic şi creativ.
Literele ascuţite indică agresivitate, inteligenţă şi curiozitate.
Literele bine legate unele de altele sunt specifice persoanelor cu simţ metodic, bine calculate şi hotărâte.
Păstrarea unei margini largi în stânga denotă simţul reveriei şi plăcerea de a trăi în trecut.
Păstrarea unei margini largi în dreapta este specifică persoanelor cărora le este frică de necunoscut şi care sunt îngrijorate de viitor.
Folosirea întregului câmp al paginii, fără spaţii marginale denotă o minte dezorgaizată şi rătăcită.
Succesul grafologiei de altadată s-a diminuat odată cu apariţia stilourilor, care aveau tendinţa de a uniformiza scrisurile, dar această pseudoştiinţă a primit în ultimele decenii o lovitură de moarte prin apariţia tastaturii.