Ai observat o gaură mică în fereastra avionului? Află care este rolul ei
Puțini dintre cei care călătoresc cu avionul au observat că există o gaură de dimensiuni mici în ferestrele acestuia, și nu mulți știu care este importanța ei și de ce aceasta nu trebuie să lipsească.
Cabina avionului este presurizată, iar pentru a fi astfel, ea nu trebuie să aibă găuri prin care să poată trece aerul. Așa că ne putem întreba, pe bună dreptate, de ce este o gaură de dimensiuni mici în fiecare fereastră a avionului. Pe scurt, în ciuda a ceea ce pare a fi, ea are o utilitate precisă și se află acolo pentru siguranța ta.
Conform lui Mark Vanhoenacker, pilot al British Airways, ferestrele avioanelor sunt compuse din trei geamuri, ale căror roluri depinde de poziția pe care o au. Principalul scop al panoului aflat cel mai aproape de pasager este acela de a proteja următorul strat de zgârieturi și murdărie.
Panoul din mijloc este de fapt cel care are această gaură, care este denumită "supapă de aerisire". Iar întregul sistem este completat de ultimul panou, cel exterior, care este de fapt și cel mai important, pentru că el echilibrează diferența de presiune înregistrată în timpul zborului, conform Science Alert.
Astfel, gaura din fereastra avionului are un rol precis - ea reduce presiunea care ar fi exercitată pe stratul din mijloc, astfel încât toată presiunea din cabină este exercitată asupra stratului exterior.
Asta înseamnă că dacă, printr-o întâmplare nefericiră, panoul din exterior se sparge, ar rămâne cel din mijloc care să ne protejeze de lipsa de presiune a aerului din atmosferă. Iar cu toate că acest geam ar conține o gaură de dimensiuni mici, aceasta nu ar reprezenta o problemă pentru sistemul de presurizare a avionului, care ar face față cu brio.
Cu toate că această supapă de aerisire joacă un rol important în a ne menține în siguranță pe parcursul zborului, ea mai are o utilitate, și anume de a degaja umiditatea formată de aerul dintre geamuri și de a preveni formarea gheții și aburului dintre geamuri (ca urmare a diferenței de presiune dintre aerul de afară și cel din interiorul cabinei).
- Locurile din avion pe care trebuie să le eviți
- (FOTO) Au găsit o gaură neagră în spaţiu, de 660 de milioane de ori mai mare ca Soarele
- FENOMEN INEXPLICABIL. În nordul Rusiei a apărut o gaură neagră (FOTO)
- Un avion s-a prăbușit peste două case din sudul Californiei. Patru persoane şi-au pierdut viaţa
- Unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Europa s-a prăbuşit în mare (VIDEO)
- Amantul s-a ascuns gol pușcă sub fereastră ca să nu-l prindă soțul (VIDEO VIRAL)