AIE îl va susţine pe Chirtoacă la alegerile locale, dar cu o condiţie
Partidele din Alianţa de guvernare vor susţine candidatura lui Dorin Chirtoacă la alegerile locale, dacă acesta va trece în al doilea tur de scrutin. Chirtoacă a declarat, ieri, 2 aprilie, în emisiunea "Faktor Vlasti" de la Publika TV, că liderii AIE au ajuns la un acord în acest sens.
"Chiar dacă fiecare partid din Alianţă va avea propria listă de candidaţi, noi avem încheiat deja un acord de menţinere a majorităţii pe care o deţinem în Consiliu. Să o menţinem şi să muncim în continuare, aşa cum am făcut în ultimii doi ani. Anterior, activitatea Consiliului Municipal era blocată. Cu efort comun, vom realiza proiectele noastre", a declarat Chirtoacă.
Amintim că PCRM şi-a anunţat deja candidatul pentru alegerile locale în Capitală ieri, 2 aprilie. Lupta pentru fotoliul de primar de Chişinău o va da Igor Dodon. Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov a declarat că în următoarele zile, şi PD va face acelaşi lucru. " Sper ca mâine sau poimâne, PD să fie în stare să îşi nominalizeze candidatul. Avem mai multe variante: ar putea fi doamna Buliga sau ar putea fi domnul Filip. Ambii au cunoştinţele necesare pentru a organiza munca unei primării", a spus Diacov. Acesta consideră că atât Dodon, cât şi Chirtoacă "sunt nişte candidaţi destoinici care ar încerca în mod cert să facă multe pentru Capitală". Referitor la candidatul din partea partidului Liberal Democrat din Moldova, Diacov a spus că acesta va fi "o candidatură puternică".
Anterior, Vlad Filat a declarat că nu candidatul PL la funcţia de primar general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, ar putea să fie cel mai puternic contracandidat al PLDM. Cu toate acestea, Filat a refuzat atunci să precizeze cu cine va fi purtată "bătălia" pentru Capitală.
- Voronin dă 90% pentru Dodon: Chirtoacă este "sluchainâi celovek" în Chişinău
- Şi PPCD va lupta pentru Capitală. Vezi cine este candidatul
- Filat: PLDM are trei candidaţi pentru Chişinău
- PD decide cine va purta bătălia pentru "Capitală"
- Partidele din AIE ar trebui să semneze un pact de neagresiune, recomandă analiştii