AIE nu va înainta niciun candidat la funcţia de preşedinte
Alianţa pentru Integrare Europeană nu va înainta niciun candidat la funcţia de preşedinte. Despre acest lucru au anunţat liderul PLDM, Vlad Filat, dar şi cel al PD, Marian Lupu, după şedinţa Consiliului AIE, la care a participat şi deputatul neafiliat Igor Dodon.
Şeful liberal-democraţilor a declarat că la negocierile Alianţei cu Igor Dodon nu s-a ajuns în situaţia în care vreun candidat să întrunească sprijinul a 61 de deputaţi. "E prematur să vorbim despre ce o să se întâmple. Reieşind din decizia PCRM şi situaţia care se va crea, candidat înregistrat sau nu, mâine vom ieşi şi vom spune cum procedăm. Vom face tot posibilul ca preşedintele să fie ales, doar că PLDM are 37 de mandate, dar pentru aceasta avem nevoie de 61 de mandate", a precizat Vlad Filat.
Totodată, preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu, spune că AIE a fost dusă de nas, iar propunerea lui Igor Dodon privind candidatura Zinaidei Greceanîi a fost doar un joc. "Am înţeles şi am auzit prin târg că Dodon nu o vrea pe Greceanîi în funcţia de preşedinte al ţării, dar deja în fotoliul de preşedinte al Parlamentului. Eram gata să acceptăm candidatura acesteia, dar îl ultimunul moment, Igor Dodon şi-a schimbat poziţia şi a spus că Greceanîi nu corespunde funcţiei de şef al statului. A fost un joc cu Greceanîi", a declarat Ghimpu.
În acelaşi timp, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a explicat de ce AIE nu va înainta niciun candidat la preşedinţie. "Atâta timp cât din start nu există garanţia că un candidat are cel puţin 61 de voturi, nu este nicio logică şi niciun sens pentru a înregistra un candidat. Ne interesează să garantăm că alegerile vor fi pozitive şi şeful statului va fi ales, vrem o abordare responsabilă", a spus punctat liderul PD.
Potrivit lui Marian Lupu, dacă până azi la ora 24.00 nu va fi înregistrat niciun candidat din partea opoziţiei, vineri, 18 noiembrie, în plenul Parlamentului va fi audiat raportul Comisiei speciale pentru alegerea preşedintelui. Ulterior, în baza acestuia se vor lua decizii privind acţiunile viitoare. Totodată, Lupu nu exclude că Parlamentul ar putea stabili o nouă dată a alegerii şefului statului.