AIE răspunde cu aceeaşi monedă comuniştilor: Nu vrem să ne trezim peste noapte şi să căutăm unde-i bradul
AIE a răspuns cu aceeaşi monedă Partidului Comuniştilor, atunci când a votat în Parlament excluderea funcţiei de preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău. Altfel spus, a acţionat după principiul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Cel puţin aşa reiese din declaraţiile făcute de liberal-democraţi şi liberali în cadrul emisiunii Fabrika de azi, 7 iulie.
Potrivit deputatului PLDM, Tudor Deliu, modificarea a fost operată pentru ca municipiul Chişinău să nu ajungă într-o situaţie de pat, ca în jocul de şah, atunci când activitatea administraţiei Capitalei va fi blocată. "Nu vrem să ne trezim peste noapte şi să căutăm unde-i bradul, cer scuze pentru comparaţie. Trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului", a punctat Deliu.
Consilierul municipal al PL, Teodor Cârnaţ, a explicat de ce decizia de lichidare a funcţiei de preşedinte al CMC a fost luată anume acum. "Funcţia a fost introdusă prin lege în 2006 şi a fost utilizată ca măr de discordie între politicieni, pentru a influenţa deciziile CMC. Când s-a introdus, au apărut multe certuri în cadrul Consiliului Municipal. Aţi uitat prin ce scandal a fost pus în funcţie Ghimpu, apoi Muşuc, apoi Dumanschi?", a argumentat Cârnaţ.
"Ne-am dat seama că funcţia a fost una mai mult iluzorie, iar atribuţiile ce revin preşedintelui CMC sunt mai mult simbolice. Urechean a condus fără un preşedinte al Consiliului", a mai adăugat acesta.
Consilierul susţine că dacă AIE ar fi obţinut la alegeri majoritatea în CMC, PL oricum ar fi înaintat propunerea, care nu a fost făcută acum, ci un an în urmă.
Igor Dodon este însă de altă părere. Acesta crede că funcţia nu era în plus pentru mun. Chişinău, ci una binevenită pentru locuitorii Capitalei, iar faptul că AIE a utilizat acest instrument după ce a pierdut alegerile în CMC pe 5 iunie este unul foarte straniu. "AIE simte că majoritatea comunistă din CMC ar putea să se opună unor scheme frauduloase instituite de primar", a punctat Dodon.
Amintim că deputaţii AIE au aprobat modificările privind excluderea funcţiei de preşedinte al Consiliului Municipal Chișinău în şedinţa de azi, 7 iulie, a Parlamentului. Aleșii poporului au votat această modificare în legislație la propunerea PL.
Politică
- Dodon despre cum vor lucra consilierii comunişti cu un primar liberal: Încă nu este clar cine este primarul general al Capitalei
- Curtea de Apel din Bălți va decide dacă Chirtoacă rămâne sau nu primar
- Dodon speră că instanţa "își va face datoria" și va anula rezultatele turului II al alegerilor din Chișinău
- Deputaţii AIE au lichidat funcţia de preşedinte al CMC. PCRM: Dacă vom câştiga Primăria, probabil vor lichida şi funcţia de primar