AIE va avea staff comun pentru referendum. Lupu: Cer o abordare serioasă
Alianţa pentru Integrare Europeană va avea un staff comun, care va coordona acţiunile pentru organizarea referendumului. Declaraţia a fost făcută de liderul PD, Marian Lupu. Deşi în ultimul timp, potrivit lui Lupu, unii colegi din coaliţia de guvernare şi-au schimbat părerea faţă de referendum, el speră că Alianţa va veni cu o poziţie comună în acest sens.
"Trebuie să avem şi avem mai multă inteligenţă şi procedăm în modul în care am discutat. Pot fi diferite opinii, ne aşezăm şi ele vor fi discutate. Important este să se iasă cu o opţiune consolidată a Alianţei de guvernare. Nu trebuie să ieşim să ne dăm cu opinia în vânt, să facem PR, sunt lucruri serioase şi cer o abordare serioasă şi responsabilă", a declarat preşedintele Partidului Democrat.
Liderii AIE au decis organizarea unui referendum în luna aprilie, după ce încă o încercare de a alege şeful statului a eşuat. Ieri, însă, liderul PLDM, Vlad Filat, şi-a exprimat speranţa că referendumul anunţat de AIE mai poate fi anulat, iar şeful statului – ales în Parlament. Pe de altă parte, liberalul Mihai Ghimpu a avertizat că renunţarea la plebiscit va însemna destrămarea Alianţei.