Air Moldova a lansat o nouă cursă: Chişinău-Surgut
O nouă cursă aeriană a fost inaugurată ieri la Chişinău. Persoanele care doresc să zboare spre localitatea Surgut din Rusia o pot face contra sumei de 365 de euro pentru o călătorie tur - retur. Mii de cetăţeni moldoveni lucreză în această regiune de nord în industria de extragere a petrolului.
Pasagerii sunt mulţumiţi de faptul că pot ajunge la locul destinaţiei în câteva ore.
"Câteva ore şi eşti acolo. Aici, la noi, ce să faci? Dacă nu avem de muncă, nu avem nimic", a spus un bărbat.
"Locul de muncă e acolo. Lucrez în calitate de şofer, la petrolieră", a menţionat un bărbat.
"Am plecat încolo încă când era Uniunea Sovetică. Cândva o să mă întorc înapoi, dar până când nu am la ce mă întoarce", a declarat un domn.
Călătorii au fost petrecuţi la aeroport de formaţia Zdob şi Zdub şi au fost serviţi cu o tortă specială.
Reprezentanţii companiei aeriene, care a lansat cursa, susţin că aceasta a fost necesară din cauza numeroaselor solicitări ale călătorilor.
"Am deschis cursa, anume către Surgut, pentru că am văzută acolo lucrează foarte mulţi moldoveni. Alţii chiar sunt stabiliţi cu traiul acolo. Se circulă mult", a declarat PR Managerul AirMoldova, Victor Chironda.
Cursa va fi operată săptămânal în perioada iunie-septembrie, în zilele de joi.