AJAX, VICTORIE CATEGORICĂ. Lăncierii au spulberat cu 5-0 pe NAC Breda
Fotbaliștii lui Ajax Amsterdam și-au revenit după înfrângerea suferită în meciul cu Real Madrid în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. "Lăncierii" au spulberat acasă cu 5-0 pe NAC Breda în etapa a 22-a a campionatului intern.
Prima repriza a fost una destul de echilibrată, iar gazdele au câștigat-o cu 1-0, graţie golului înscris din penalty de sârbul Dusan Tadic (Душан Тадич).
Jucătorii lui Ajax s-au descătuşat după pauză şi au înscris de alte 4 ori.
Danezul Kasper Dolberg a dublat diferența, reuşind să marcheze cu călcâiul în minutul 53.
Gruparea din Amsterdam nu s-a oprit aici şi a continuat ofensiva. În decurs de numai 12 minute la mijlocul rerpizei secunde, între minutele 59 și 71, ”lăncierii au dus scorul la 5-0.
Mai întâi atacantul lui NAC Breda Gervane Kastaneer a deviat balonul în propria poartă, apoi a înscris din nou Dusan Tadic, apoi şi marocanul Hakim Ziyech au punctat și ei câte o dată.
Aflat pe locul doi în clasament, Ajaxul s-a apropiat la 4 puncte de liderul PSV Eindhoven.