Ajung invalizi sau chiar îşi pierd viaţa la locul de muncă. Însă de cele mi multe ori, statul nu se grăbeşte să le plătească despăgubiri. Le oferă indemnizaţii mizere sau, şi mai rău, uită de ei. La fel o fac şi angajatorii - fug de responsabilităţi. Ajung oare aceşti oameni să-şi găsească dreptatea?

Ecaterina şi Ion Cantemir din satul Sofia şi-au înmormântat fiul, când acesta avea doar 21 de ani. Viorel era poliţist şi a fost împușcat în timpul unui jaf.

"Cea mai mare durere, trimiţi copilul la serviciu şi a doua zi să-ţi spună că e mort. Asta este o tragedie, a plecat tinerel. Ce a înţeles el din viaţă?", plânge tatăl lui Viorel, Ion Cantemir.

"În loc să mergem la zi de naştere la el, el să vină la noi, numai noi venim tot timpul la el. Aici sărbătorim şi ziua lui de naştere, şi ziua pazei, şi ziua Poliţiei. Aici venim", a relatat mama tânărului, Ecaterina Cantemir.

Liceul din localitate îi portă numele. Aşa au decis sătenii, pentru că, spun ei, tânărul era mândria satului. "Un băiat înalt, frumos, cuminte şi deştept. A rămas o urmă, o durere, nu numai pentru părinţi, dar pentru întreg satul", a spus Zinaida Enachi, fosta dirigintă de clasă.

Viorel Cantemir era angajatul Pazei de Stat al detaşamentului de la Bălţi. În acea noapte a fost trimis de unul singur la reţinerea hoţilor, care jefuiau un magazin. În mod normal, echipa de reţinere ar trebui să fie formată din trei poliţişti. Trei au fost, însă, hoţii.

"Au spart geamul şi sustrăgeau bunuri materiale, banii din casă. L-au atacat şi l-au împuşcat pe loc. Cu un obiect de metal cu care au spart uşa, cu asta a fost lovit în cap şi clar lucru că a căzut la pământ, i-au sustras arma şi l-au împuşcat", a relatat Mihai Vatamaniuc, fost comandant de detaşament, Pază de Stat, Bălţi.

Din 1990, de la fondarea Poliţiei Naţionale, peste 100 de poliţişti şi-au pierdut viaţa în timpul serviciului, peste 600 au fost traumatizaţi, mulţi au rămas invalizi pe viaţă. Cum sunt însă răsplătiţi pentru riscul la care se expun? Ce le oferă statul părinţilor care își pierd copiii? Imediat după moartea fiului, Ion şi Ecaterina Cantemir au primit o indemnizaţie unică de 30 de mii de lei, iar lunar le-a fost stabilită o compensaţie de numai 53 de lei.

"Am avut o compensaţie şi pe aceea ne-au tăiat-o", a spus tatăl lui Viorel. În schimb, au cheltuit bani prin instanțe, deoarece unul dintre infractori nu a fost pedepsit: "Noi o grămadă de bani am cheltuit, la judecată. Mai întâi i-au dat 11 ani şi el a scris mai departe la procuratură şi avocatul l-a scos. Nu l-au pedepsit deloc".

Cum se întâmplă însă în alte cazuri? Igor Pruteanu, polițist rutier, a fost agresat în plină stradă de un şofer, acum mai bine de un an.

"M-a călcat cu roata. I-am cerut actele de la automobil şi nu vroia să mi le dea. Mi-a luat telefonul, e la dânsul. M-a lovit întâi cu pumnul în ureche şi a mers peste mine cu automobilul", a povestit Igor Pruteanu.

Iată ce i-a oferit Ministerul de Interne pentru riscul la care a fost supus: "Până la vreo 3.000 de lei, nu mai mult. Piciporul mă doare, în fiecare zi mă doare, dar la serviciu asta nu mă afecta. În vreo trei luni, am obţinut aceste trei mii. Numai când s-a întâmplat cazul cela s-a mai vorbit un pic, dar pe urmă s-a uitat totul".

După acel incident, Igor Pruteanu nu a mai fost acceptat la serviciu. "Nu corespund funcţiei. Nimic n-au luat în consideraţie, nici care e rezultatul de lucru. Am avut o singură încălcare, un avertisment, de fapt, am întârziat la serviciu şi aceasta-i tot, în 10 ani", a explicat bărbatul.

Reprezentanţii sindicatelor din Poliţie susţin că problema indemnizaţiilor este una veche.

"Până în prezent, atât angajaţii, cât şi rudele lor, adică soţia, copiii, întâmpină unele probleme pentru a obţine unele indemnizaţii de care beneficiază cetăţenii asiguraţi din bugetul de stat, dar nu şi cei din organele de poliţie. Şi pentru a obţine acest drept, sunt nevoiţi să se adreseze în instanţele de judecată", a punctat Adrian Lebedinschi, fost secretar general al Sindicatelor organelor de forţă.

Şi iată care sunt consecinţele: "Sondajele interne, neoficiale, făcute în rândul angajaţilor din poliţie, denotă faptul că majoritatea acum nu sunt gata să-şi pună în pericol viaţa, deoarece îşi dau bine seama că, în cazul în are se întâmplă ceva cu ei, soţia, copiii, părinţii practic sunt lipsiţi de unele facilităţi, chiar şi el personal. Chiar şi cel ce rămâne în viaţă nu va beneficia de ele", a menţionat Adrian Lebedinschi.

Medicii fac şi ei parte din categoria profesiilor cu risc sporit. Este vorba despre bolile profesionale. "Pe primul plan se află hepatitele virale-B, C, D şi, desigur, se molipsesc de la pacienţi. Pe primul plan se află chirurgii, apoi urmează asistentele medicale, cele care au contact direct cu sângele pacienţilor. Medicii se adresează destul de des cu tuberculoză, cu diferite forme clinice. Leucozele, de exemplu, de obicei noi le depistăm şi dăm concluzii, la radiologi, la asistente medicale, tehnicieni, care au contact cu razele ionizante", a comunicat Vasile Botnari, preşedintele Consiliului Republican pentru boli profesionale.

Medicii din Consiliul Republican al bolilor profesionale sunt obligaţi să se conducă de un nomenclator special. "Noi nu avem dreptul să punem o maladie profesională, dacă ea lipseşte în listă. Aici nu poate să fie, cum se spune, un joc artistic", a precizat Vasile Botnari.

Puţini medici care vin la Consiliul Republican pentru boli profesionale ajung să le fie confirmată maladia ca fiind una obținută la locul de muncă. "Din peste 100 de supecţi, jumătate se confirmă, dacă nu mai puţin", a menţionat preşedintele Consiliului.

Mulţi nici nu ajung la acest Consiliu. Printre ei este şi sora medicală din imagini. S-a îmbolnăvit de Hepatita C la locul de muncă. "Lucrez în secţia cu risc mare de contaminare şi mi-am dat seama că asta a fost de la serviciu. Sunt foarte mulţi lucrători contaminaţi de hepatită. Nu a reuşit aproape nimeni dintre lucrători să confirme boala profesională, sunt medici număraţi. Se ajunge chiar şi la faptul să te dea afară de la serviciu", a relatat sora medicală.

Nu a ajuns la Consiliu pentru că medicul din spital a refuzat să-i semneze cererea. "Şefii spitalelor nu sunt de acord cu aceasta, adică nu vor să plătească pentru bolile profesionale", a spus femeia.

Se întâmplă, probabil, pentru că indemnizațiile pentru boli profesionale sunt plătite din bugetul spitalului și, deseori, ajung la sume impunătoare. "Indemnizaţiile unice se calculează destul de simplu, se ia procentul de pierdere a capacităţii de muncă şi se înmulţeşte cu salariul minim pe ramură în republică, uneori atinge sute de mii", a explicat preşedintele Consiliului Republican pentru boli profesionale.

Dacă la spital nu li se face dreptate, se pare că nici sindicatul nu-i apără. "Noi avem anual circa 10 cazuri. Toţi primesc compensaţiile respective. Nu e predominant pentru ramura noastră. La moment, noi avem probleme mai serioase. Primordial este să rezolvăm problemele reformei din domeniul sănătăţii", a declarat Victor Benu, preşedintele sindicatului "Sănătate".

Deci, pentru cei care ar trebui să le apere interesele, bolile profesionale frecente în spitale nu sunt o problemă. Este evident şi faptul că autorităţile nu vor să facă public nici numărul total al acestor maladii. "Baza de date cu privire la numărul de medici cu boli profesionale trebuie făcută, trebuie de ridicat arhiva", a declarat Vasile Botnari.

Şi dacă medicii și polițiștii nu sunt protejați de stat, în alte părți situaţia este aceeaşi. Silvia Burduja din comuna Băcioi lucra la Combinatul de panificaţie „Franzeluţa”. S-a angajat acolo, imediat după şcoala de meserii. Avea doar 17 ani. De aproape jumătate de an, viaţa ei s-a schimbat radical. Nu mai face biscuiţi, nu mai coace pâine. Silvia a rămas fără o mână. Lucra în schimbul de noapte. O colegă a rugat-o să o ajute să curăţe un utilaj. A scăpat înăuntru lopăţica de curăţat. S-a aplecat să o ia.

"Degetul mare am simţit că nu puteam să-l scot de acolo. Ea a venit când mi s-a prins toată mâna – a venit, s-a speriat şi a fugit. Eu singură mi-am smuls mâna, pentru că ştiam că ar putea să mă tragă cu totul în maşină", a povestit Silvia.

Cazul a fost cercetat de Inspecţia muncii. "Mâna ei a fost tăiată înnăuntru, unde este un melc, el se roteşte, iar aluatul care cade este transportat la divizat", a comunicat Victor Ţurcan, şef de direcţie, Inspecţia muncii.

Părinţii Silviei nu mai au linişte din acea zi. "E şoc, să te scoli dimineaţa, să te uiţi că n-are mână. Să te cheme: mamă, vino şi mă piaptănă, mamă, vino şi mă ajută. Dar ce-o să fie cu viitorul ei mai departe?", se întreabă mama tinerei, Victoria Burduja.

Pe mama Silviei o nelinişteşte cel mai mult indiferenţa celor care cercetează cazul, dar şi nepăsarea responsabililor de la Combinatul de panificaţie. De aproape jumătate de an încearcă să obţină despăgubiri materiale şi morale de la întreprindere. În primul rând, are nevoie de bani pentru a-i procura o proteză, care costă până la 30 de mii de euro.

"Am avut promisiuni, au zis: strângem banii de la toate fabricile de pâine, câte sunt, patru fabrici în Moldova, şi de la fiecare om cât poate să dea, strângem banii aceştea care-ţi trebuie pentru proteză şi te duci şi-ţi face proteză. Nu m-au sunat. Doar eu mă adresez la ei, le sun", a relatat Silvia.

"A fost fata deunăzi şi i-au spus în faţă: Să-i spui mamei că dacă se adresează în judecată, mai mult o să pierzi", s-a plâns Victoria Burduja.

În urma cercetărilor făcute de Inspecţia muncii, s-a constatat, surpriză, că întreprinderea nu poartă nicio vină. Cauza care a dus la accidentul de muncă depinde de executant, care a încălcat instrucţiunea de securitate a muncii, în procesul de curăţare a pâlniei. Burduja avea pregătirea profesională şi a făcut practica timp de două luni, când făcea studiile la şcoala de meserii, a făcut practica la acest utilaj", a comunicat Victor Ţurcan.

"Eu am învăţat, da. Dar practică nu am făcut. Numai am învăţat teoretic, cum am înţeles, trebuia să fie îngrădire deasupra maşinii, un fel de plasă, nu era. Şi mai trebuia să fie ceva, de exemplu cum am scăpat lopăţica şi mâna mi-a strâns-o acolo, automat a trebuit să se oprească maşina, dar ea nu s-a oprit", a povestit victima.

Intenţionat sau nu, dar aceste aspecte nu au fost luate în calcul de către angajaţii Inspecției muncii. "Este o şmecherie ca atare şi un comportament cu rea-credinţă din partea instituţiei. De ce s-ar teme de judecată, dacă pot demonstra că este vina fetei? Aici sperie nu doar prejudiciul material direct, ci şi prejudiciul moral. Spre exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în asemenea cazuri, îţi poate acorda de la 70 de mii de euro doar prejudiciu moral, în afară de prejudiciul real şi compensare pentru venitul ratat", a atenţionat Roman Zadoinov, avocat, expert în drepturile omului.

Ar mai fi şi alte aspecte trecute cu vederea. "Eu cred că e neglijenţă din partea unor funcţionari şi din partea Inspecţiei muncii. Din momentul în care tu ai observat că o persoană, care are abia două luni lucrează pe timp de noapte, fără o supraveghere a unui adult cu experienţă, deja se ridică un semn mare de întrebare", a punctat avocatul.

Singurul ajutor primit din partea Combinatului este următorul: "Din partea "Franzeluţei" mi-au dat, de la domnul şef, 2.700 de lei. Şi sindicatele mi-au dat două mii de lei", a precizat Silvia Burduja.

"Fata deja demult poate să se întoarcă şi la serviciu, noi am pregătit alt loc de lucru. A fost comisie demult, Inspecţia muncii. Toţi s-au clarificat", a declarat Vadim Cojocari, director Întreprinderea de Stat "Franzeluţa”

Dar se pare că acesta nu este singurul caz de acest gen. La același utilaj de muncă și-ar mai fi strivit mâinile și alți angajați. Inspecţia muncii promite că va face verificări suplimentare.

"Sigur că o să verificăm şi dacă s-au mai produs accidente de muncă şi la Inspecţia muncii n-au fost comunicate, şi în ce circumstanţe au avut loc aceste accidente, cu atât mai mult că utilajul în cauză era obligatoriu să fie dotat cu ceva măsuri suplimentare. Chiar săptămâna viitoare, inspectorul care a efectuat cercetarea, împreună cu alţi inspectori, vor merge la întreprindere şi vor ridica acele documente care pot stabili această măsură obligatorie la acest utilaj", sus'ine Victor Ţurcan, şef de direcţie, Inspecţia muncii.

Din păcate, așa se întâmplă în majoritatea cazurilor. Responsabilii devin surzi la problemele angajaților, iar aceștia sunt nevoiți să se descurce cum pot.