Ajunge aproape în fiecare an la maternitate. Femeia care a născut de 15 ori şi mai doreşte copii
Se pregăteşte să devină mamă a 15-a oară şi spune că nu se va opri aici. Este vorba despre Liliana Lomacenco din satul Marineşti, Sângerei. De două decenii, femeia în vârstă de 42 de ani ajunge aproape anual la maternitate. Medicii avertizează, însă, că naşterile multiple pot fi periculoase, atât pentru mamă, cât şi pentru micuţi.
Pavel, Dima, fetiţa Maia, apoi Sergiu, Rudic, Danic, Maxim, Colea, Roman, Andreica Vlad, Lena, Samuel şi Marc. Aşa se numesc cei 14 copii ai Lilianei Lomacenco, 12 băieţi şi două fete. Cel mai mare 22 de ani, iar cel mai mic - puţin peste un an. Acum cei doi soţi sunt în aşteptarea celui de-al 13-lea băiat.
"Soţul este foarte bucuros, el uneori zicea că vrea gemănări. Suntem la sat, avem gospodărie şi ne descurcăm. Noi ne ocupăm cu serele, băieţii, care cu iepurii, care cu hulubii", a relatat Liliana Lomacenco .
Cea de-a 15-a naştere este programată pentru luna mai. "Este internată în prealabil, pentru o pregătire minuţioasă. Naşterile repetate, mai ales la multipare, prezintă un anumit pericol", a avertizat Marin Rotaru, obstretician-ginecolog.
Specialiştii susţin, însă, că o femeie ar trebui să aibă între naşteri o pauză de cel puţin doi ani.
"Este un efort enorm asupra organismului. Fătul nu-şi poate recupera toate aspectele care sunt necesare pentru o sarcină normală", a explicat Ştefan Gaţcan, obstretician-ginecolog.
Liliana Lomancenco spune că cei cinci fraţi ai ei au între 9 şi 13 copii. În total, bunicii au 73 de nepoţi. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, anul trecut în ţară erau 27 de femei care au devenit mame de zece ori.