Ajunul Revelionului! Superstiţii şi tradiţii care trebuie respectate în ultima zi a anului
Peste tot în lume, ajunul Anului Nou este însoţit de tot felul de obiceiuri şi superstiţii care trebuie respectate cu stricteţe pentru a păşi cu bine în anul care urmează
În ajunul Anului Nou, începând chiar de dimineaţă, se merge cu Pluguşorul şi jocurile cu măşti - capra, ursul, căluţul - obicei legat de speranţa fertilităţii, versurile făcând referire la practicile agricole şi urări de recolte bogate pentru anul care stă să vină.
Tot în această zi, locuinţa nu se matura, ca să nu-ţi arunci belşugul. De asemenea, nu se dă nimic afară din casă, nici măcar gunoiul, pentru că rişti să-ţi rămână casa goală tot anul. Dacă nu ai dus gunoiul în seara de dinainte de ajun, atunci amână-l pentru 2 ianuarie, că nici pe 1 ianuarie nu se dă nimic din casă.
E bine că până în ajun de An Nou să-ţi plăteşti toate datoriile, ca să nu fii nevoit să dai bani tot anul. Tot în această zi, nu se dau bani cu împrumut, ca să nu fii sărac tot anul.
Să nu speli rufe în Ajun de Anul Nou. Unii oameni, foarte superstiţioşi, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele. Nu folosi foarfecă şi nu tăia nimic în această zi, deoarece se spune că-ţi tai norocul.
Ca să ai linişte în suflet, dar şi în casă, în această zi nu plânge şi nu te certa. Gurile rele spun că tot anul vei avea parte de lacrimi şi de ceartă, dacă te abaţi de la aceste reguli.
Toată lumea îşi doreşte bani, prea puţini se gândesc la sănătate când le merge bine şi au masă plină cu de toate. Ca să-ţi meargă bine şi să ai bani tot anul, la miezul nopţii trebuie să ai cât mai mulţi bani în buzunare.
Pentru noroc trebuie să ai haine noi şi, dacă se poate, ceva de culoare roşie, o culoare veselă care atrage energiile pozitive.
Tot în Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, dimineaţa visându-l pe cel cu care se vor căsători.
La miezul nopţii de Anul Nou trebuie să deschideţi uşa, pentru că anul vechi să iasă, iar cel nou să intre.
Trebuie să ştii că zgomotul care însoţeşte trecerea de la anul vechi la cel nou nu este deloc întâmplător. Strigătele de bucurie, chiotele, biciul, artificiile, aplauzele, tobele, hahaielile nu sunt numai un mod de a manifestare a bucuriei, ci şi metode, moştenite din moşi strămoşi, de a speria şi alungă spiritele rele.
La miezul nopţii, uşile se deschid larg ca să iasă anul vechi şi să intre, cu bine şi bune, anul cel nou. La Anul Nou, deasupra uşii de la intrare trebuie pus vâsc, o plantă parazit, veşnic verde, pentru că aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii şi pune bolile pe fugă şi asta se întâmplă cu cât are mai multe bobite care se coc în decembrie.
Sărutul cuplurilor sub vâsc este simbolul prieteniei şi statorniciei, dar şi al păcii şi bucuriei.
Se mai spune că primul om care ne va trece pragul casei în prima zi din noul an ne va influenţa tot anul. Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, în timp ce cele brunete aduc noroc.
La fel, dacă această primă persoană care intră în casa ta este bărbat e cu noroc, iar dacă e femeie, poartă ghinion.
- Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează ajunul Sfântului Vasile. Care sunt tradiţiile şi obiceiurile
- Creştinii ortodocşi de stil vechi îl celebrează pe Sf. Gheorghe. TRADIȚII și OBICEIURI în această zi
- Tradiţii şi superstiţii. Ce nu trebuie să faci în Ajun şi în Ziua de Sfântul Andrei
- "Nu au nimic în comun!" Biserica, împotriva tradițiilor din ajun de Sfântul Andrei
- Tradiţii în ajun de Sfântul Andrei! Fetele fac vrăji, iar băieţii fură porţi