AJUTOR DE PAȘTI. Cei 600 de lei VOR PUTEA FI RIDICAŢI PÂNĂ LA SFÂRŞIT DE AN
Ajutorul de Paști, în valoare de 600 de lei, acordat mai multor categorii de persoane în ajunul sărbătorilor pascale va putea fi ridicat până la sfârşitul anului.
Potrivit responsabililor de la Casa Naţională pentru Asigurări Sociale, beneficiarii care din diverse motive nu vor reuşi în timp util să îşi ridice banii o pot face şi după sărbători.
Până acum, 90 la sută din beneficiari şi-au ridicat ajutorul.
397 mii de beneficiari şi-au ridicat banii prin oficiile "Poşta Moldovei" iar 148 mii prin intermediul cardului bancar.
Casa Națională de Asigurări Sociale a transferat deja prestatorilor de servicii cele aproape 370 de milioane de lei necesare.
De suportul unic de sărbători beneficiază pensionarii, persoane cu dizabilităţi, inclusiv beneficiarii de alocaţii sociale cu venituri de până la două mii de lei.
Legea privind acordarea ajutorului unic de sărbători a intrat în vigoare prin asumarea răspunderii de către Guvern.
Anterior şi în perioada sărbătorilor de iarnă au fost alocaţi câte 600 de lei pensionarilor. Cei care nu au reuşit la fel până la sfârşit de an îşi pot ridica ajutorul până la sfârşitul anului. Iniţiativele aparţin preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
- Astăzi este cea mai deprimantă zi din an, cunoscută drept Blue Monday
- Proiectul privind indexarea pensiilor și acordarea ajutorului de Paște, transmis pentru promulgare
- CNAS: Lista pensionarilor care vor primi 600 de lei de Paşti a fost DEFINITIVATĂ (VIDEO)
- BUCURIE PENTRU PENSIONARI. Peste jumătate de beneficiari şi-au ridicat AJUTORUL UNIC DE 600 DE LEI, de Paşte