AJUTOR pentru Vasile Goncear: Pentru a-i salva viaţa lui Vasilică, părinţii au nevoie de peste 100 de mii de euro,
Dramă în familia celui mai cunoscut olar din Moldova. La doar 13 ani, fiul lui Vasili Goncear luptă pentru viaţă.
Într-o lună cancerul l-a răpus la pat. Pentru a-i salva viaţa lui Vasilică, cel care urmează să moştenească meseria tatălui, părinţii au nevoie de peste 100 de mii de euro, bani pe care nu-i au. În această luptă, Vasilică are nevoie de ajutorul nostru.
În urmă cu două luni familia Gonceari se pregătea de o nouă ediție a Târgului Internaţional „La Vatra Olarului”.
Atunci, meşterul era mândru că feciorul său a îndrăgit meseria și o va continua mai departe.
"Un târg organizat de nota zece. Încet, încet muncind a ajuns la 13 ani, are o vârstă când poate și el să învețe pe cineva", a spus tatăl lui Vasilică, Vasili Goncear.
O lună mai târziu, Vasilică, a început să se simtă rău. Părinții băiatului au bătut la ușile mai multor medici din țară, însă nimeni nu i-a putut ajuta cu nimic.
La o clinică din Odesa i-a fost depistată o tumoare pe un glob ocular, iar pentru a preveni metastaza i-a fost înlăturat un ochi.
Ulterior, starea băiatului a început să se înrăutățească. Familia Goncear a decis să meargă în Turcia.
Acolo, au primit o nouă lovitură. Tumoarea s-a extins prin tot corpul, acum băiatul fiind imobilizat la pat. Medicii sunt rezervați, dar spun că, totuși, există șanse.
"Va fi greu. Ne luptăm pentru ca să îl salvăm că este cel mai scump ce am. Fără el nu are sens. Tot ce am creat și tot ce fac e pentru dânsul, e viitorul pentru el", a spus tatăl lui Vasilică, Vasili Goncear.
Medicii spun că au avut un caz similar cu o fetiță din Georgia, care după 10 luni de tratament, a plecat acasă perfect sănătoasă.
Pentru asta statul georgian a plătit peste 100 de mii de dolari. Pe Vasile Goncear, însă, deocamdată nu l-a ajutat nimeni. De luni până vineri este alături de fiul lui, la Istanbul, iar sâmbătă și duminică se întoarce acasă pentru a mai câștiga niște bani.
"Eu să vreau să le vând, nu le mai pot vinde. Dacă aș putea și viața mi-aș da ca să o întorc lui", a spus tatăl lui Vasilică, Vasili Goncear.
Acasă, Vasilică este așteptat de sora lui, Marta.
"Orice gând e la el practic. Dorința cea mai mare este să îl văd iarăși în picioare. Fără el, viață nu e. Rugăm, fiecare gest, fiecare rugăciune oricum contează", a spus sora lui Vasilică, Marta Goncear.
Și colegii de clasă ai lui Vasilică se roagă pentru ca acestă să câștige lupta contra cronomentru.
"Este un băiat deștept, învață pe note bune și are succes la educația plastică. Să se însănătoșească mai repede."
"Doresc să se însănătoșească cât mai repede și să fim colegi din nou"
Acum unica speranță sunt miile de oameni care i-au vizitat festivalurile şi i-au cunoscut creația.
Cei care nu au rămas indiferenți de tragedia prin care trece familia Goncear și ar dori să dea o mână de ajutor pot accesa platforma caritate.md sau să îl contacteze pe Vasilii Gonciari la numărul de telefon afișat pe ecran. Împreună suntem mai puternici.
- Un copil de nouă ani din Capitală a fost salvat de la înec de doi polițiști
- De la modeling, la exploatare: Escrocii ademenesc potenţialii angajaţi pe internet
- Moarte nemiloasă pentru un băieţel de 14 ani! A fost târât și ucis chiar de calul familiei
- Ziua Profesorului în Moldova! De la flori, ciocolate şi suvenire, la strânsul banilor în plic
- Încă o vedetă răpusă de cancer. Nikolai Karacenţov luptă pentru viață
- Studiu! Oamenii de ştiinţă sunt ȘOCAŢI! Legătura neaşteptată dintre CANCER şi vopseaua de păr