Ajutorul pentru perioada rece a anului, majorat. Cine vor fi beneficiarii, dar şi alte detalii privind acordarea compensaţiilor (VIDEO)
Ajutorul bănesc pentru perioada rece a anului se va majora în acest an de la 700 la 800 de lei lunar. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă. Potivit lui Buzu, ajutorul va fi integrat în compensația la energie pentru a simplifica procesul prin care cetățenii pot beneficia de sprijin.
"Anul acesta ajutorul pentru perioada rece anului crește de la 700 la 800 de lei. Începând cu acest an, ajutorul va fi integrat în sistemul de compensații la energie pentru a simplifica procesul de asistență. Anterior, cetățenii trebuiau să vină de mai multe ori la primărie, cu mai multe documente, procesul fiind mult mai complicat, ce necesită timp. De aceasta am decis să simplificăm procedura. Prin procedura simplificată, toate datele vor fi colectate de autorități în baza sistemului de vulnerabilitate", a menţinat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Alexei Buzu a declarat că beneficiarii ajutorului pentru perioada rece a anului vor fi gospodăriile cu venituri mici. Astfel, ajutorul de 800 de lei va fi acordat persoanelor din mediul rural care au un venit nu mai mare de 3 963 de lei, iar cei care trăiesc la oraș nu trebuie să depășească 4 663 de lei.
"Din acest an, gospodăriile care se încălzesc cu o sursă de energie solidă vor putea să beneficieze de această compensaţie bănească", a punctat Buzu.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a mai anunţat că, pe 1 noiembrie, va fi lansat sistemul de compensații „Ajutor la contor” şi a precizat că, în esență, lucrurile nu se vor schimba față de anul trecut.
"Atât beneficiari ajutorului pentru perioada rece a anului, cât și ceilalți cetățeni vor trebui să se înregistreze în sistem, chiar dacă anul trecut au fost înregistrați. În caz de necesitate, persoanele se pot adresa pentru ajutor la asistenții sociali din comunitate”, a menționat Alexei Buzu.
Pentru a beneficia de compensații pentru luna noiembrie, cetățenii trebuie să se înregistreze în sistemul de vulnerabilitate energetică până la 25 noiembrie. Pe data de 26 noiembrie, cetățenii vor primi răspuns privind categoria de vulnerabilitate atribuită.