Al cincilea moldovean rănit în cumplitul accident din Kaluga a ajuns acasă. Care este starea bărbatului (FOTO)
Unul dintre moldovenii răniţi în accidentul din Kaluga, un bărbat de 43 de ani, a murit în această dimineaţă într-un spital din regiune. Ofiţerii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au plecat în Rusia pentru a transporta corpul neînsufleţit. Între timp, al cincilea conaţional rănit a ajuns aseară acasă. Tânărul de 20 de ani din raionul Ștefan Vodă a venit cu trenul, iar pe tot parcursul drumului a fost însoțit și monitorizat de un paramedic SMURD.
Dumitru Leșanu muncește la construcții în Rusia. Pentru că îi era dor de părinţi s-a pornit acasă, dar călătoria i-a fost întreruptă de accidentul în care şi-a fracturat piciorul stâng şi maxilarul.
"- Îți amintești cum s-a produs accidentul? - Nu, eu dormeam. M-am trezit când mă scoteau din mașină și apoi am avut un şoc de boală și m-am trezit în spital", a mărturisit Dumitru Leșanu, victimă.
Acum băiatul se simte mai bine, doar că va trebui să mai rămână sub supravegherea doctorilor.
"Satisfăcătoare și stabilă. Transportăm în Institutul Medicină de Urgență pentru a investiga ca să facă Rontgen la piciorul care a fost operat și mai departe medicii o să hotărască soarta", a spus Dumitru Carasic, șeful serviciului SMURD.
Pe peronul Garii Feroviare era așteptat de tatăl său. Bărbatul a aflat din presă despre tragedie, dar nu ştia dacă fiul său a supraviețuit.
"Și eu m-am interesat înainte de la Kaluga cu un anchetator de acolo l-am sunat, mi-a dat numărul de telefon și mi-a spus că e în viață, e cu un picior rupt și cu tot eu m-am liniștit mai bine", a spus Nicolae Leşanu, tatăl victimei.
Bărbatul a fost în Rusia să-şi viziteze fiul la spital.
"Băietul mi-o spus că să nu-l traumez, să nu-i fie greu să stau acolo cu dânsul: "tată pleacă matale acasă că eu mă simt un pic mai bine, de ce să stai cu mine aici". Și eu am venit în Moldova dar el vine din urmă", a mărturisit Nicolae Leşanu, tatăl victimei.
De la gară, tânărul a fost preluat de o ambulanţă SMURD și transportat la Institutul de Urgență.
În spitalul din Rusia mai rămân internaţi încă trei moldoveni. Unul va rămâne să se trateze acolo, iar ceilalţi doi, nu se știe deocamdată când vor fi aduşi acasă.
"Au rămas două victime în stare gravă, dar stabilă. Urmăresc să fie supravegheat de medicii din Federația Rusă încă o săptămână minimum. După asta noi o să facem legătura și o să discutăm în privința la aducerea acasă", a declarat Dumitru Carasic, șeful serviciului SMURD.
PUBLIKA.MD aminteşte că tragicul accident produs în regiunea Kaluga a luat viața a șase cetățeni ai Republicii Moldova, iar alţi opt moldoveni au primit diverse traumatisme.
Gestionarea cazului a fost efectuată prin crearea unei celule de criză, iar Guvernul Republicii Moldova a acoperit toate cheltuielile de repatriere a cetățenilor țării noastre.
Actualitate
- ZI DE DOLIU LA CĂUŞENI. Victimele accidentului din Kaluga vor fi înmormântate
- Încă un moldovean rănit în accidentul din Kaluga va fi adus în ţară de un echipaj SMURD
- Un moldovean a încercat să ajungă în Franţa cu un permis fals. Cum şi-a explicat gestul
- Moldoveanul aflat în comă după groaznicul accident din regiunea Kaluga a decedat pe patul de spital