Al doilea muncitor care a suferit arsuri grave în explozia de la Bucureşti A MURIT (FOTO)
Doi muncitori de la RADET au murit după ce o conductă de apă caldă s-a spart în Bucureşti. Cei doi lucrau, într-un canal, la remedierea unei avarii. Înainte ca oamenii să poată face ceva, ţeava s-a rupt complet şi din ea au ţâşnit apă şi aburi fierbinţi. Bărbatul care a fost rănit a ajuns la spital cu arsuri grave, însă mediciii nu l-au putut salva. Abia după patru ore pompierii au putut scoate la suprafaţă şi corpul celui de al doilea muncitor.
Incidentul a avut în jurul orei 17:00, când doi muncitori au coborât într-un canal colector să repare o reţea primară de apă, care era fisurată. În timpul lucrărilor, o conductă prin care curgea apă fiartă s-a spart peste ei. Unul dintre muncitori a reuşit să urce pe scară, celălalt, însă, nu s-a putut salva.
CITEŞTE ŞI: Explozie puternică lângă Palatul Cotroceni: O persoană arsă, în stare gravă
Trei ambulanţe SMURD şi o autospecială a pompierilor au ajuns la locul accidentului. Apa din reţea are peste 90 de grade Celsius, iar salvatorilor le era imposibil să coboare în subteran.
„Au constatat că jetul de apă compact nu le permitea să intre în interior – acesta avea o înălțime de patru metri”, a explicat Daniel Vasile, purtător de cuvânt la ISU București.
La fața locului a fost adus un utilaj special, exhaustor, care a tras aburul din canal și l-a evacuat în exterior, pentru a le permite salvatorilor să intre.
Abia după aproape patru ore pompierii au reuşit să coboare în canal fără să îşi pună viaţa în pericol. Inspectoratul Teritorial de Muncă a început o anchetă.
„Ne-am uitat cu atenţie pe fişa procedurii. S-a ajuns la concluzia, sigur preliminar, că acesta nu a fost deloc încălcată. Lucrătorii care au coborât în căminul de repartiţie erau îmbrăcaţi adecvat, conform ceea ce prevede stas-ul de protecţie a muncii”, a declarat Aurelian Bădulescu, viceprimarul Sectorului 6.
RADET a catalogat tragedia drept accident grav de muncă şi anunţă declanşarea unei anchete.