Al doilea val al pandemiei nu este ultimul. Ar putea urma valuri până la finalul iernii și în primăvara anului 2021
Al doilea val al epidemiei de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi probabil ultimul şi ne putem teme de „mai multe valuri succesive la sfârşitul acestei ierni” şi în primăvara anului viitor, a apreciat Consiliul ştiinţific care consiliază guvernul francez, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Postată online la sfârşitul săptămânii, notificarea este datată luni, 26 octombrie, cu două zile înainte de anunţul preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la o nouă carantină instituită după apariţia celui de-al doilea val de COVID-19.
„Este foarte dificil de prezis cât va dura cel de-a doilea val, deoarece depinde chiar de virus, de mediul său climatic, de măsurile care vor fi luate pentru a limita circulaţia virusului, de acceptarea lor şi, prin urmare, de impact”, scrie Consiliul ştiinţific.
Prin anunţarea de noi restricţii cel puţin până la 1 decembrie, preşedintele Emmanuel Macron a precizat că obiectivul este să se ajungă la „circa 5.000” de cazuri de contaminări zilnic, faţă de între 40.000 şi 50.000 în prezent.
Oricare ar fi succesul măsurilor implementate, ele nu vor fi probabil suficiente „pentru a evita alte valuri, după al doilea”, a avertizat Consiliul ştiinţific, care a recomandat carantina decisă în cele din urmă.
„Prin urmare, putem avea mai multe valuri succesive la sfârşitul iernii şi în primăvara lui 2021, în funcţie de mai multe elemente: starea climatică, nivelul şi eficienţa operaţională a strategiei de testare/urmărire/izolare (a cazurilor pozitive)”, a adăugat organismul.
Prin urmare, guvernele din Europa se vor confrunta cu o „gestionare a valurilor succesive de reapariţie” a epidemiei, „până la apariţia primelor vaccinuri şi/sau tratamente”, probabil în al doilea trimestru al anului 2021, a mai spus Consiliul ştiinţific francez.