"Al-Qaeda pregăteşte prăbuşirea unui avion de pasageri în timpul Jocurilor Olimpice"
Organizaţia Al-Qaeda în Peninsula Arabia pregăteşte deturnarea unui avion de pasageri american şi prăbuşirea acestuia în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, dezvăluie publicaţia Sunday Times, citată de Jurnalul.ro.
Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informaţii, filiala reţelei teroriste Al-Qaeda a recrutat un norvegian convertit la islam care ar urma să deturneze un avion comercial american şi să îl prăbuşească, probabil pe o locaţie a Jocurilor Olimpice, care se vor desfăşura la Londra în perioada 27 iulie - 12 august.
Organizaţia Al-Qaeda în Peninsula Arabia (AQPA) a fost implicată în numeroase comploturi teroriste care vizau obiective occidentale.
Conform surselor citate, un norvegian în vârstă de aproximativ 35 de ani, cunoscut sub pseudonimul Abu Abdulrahman şi convertit la islam în 2008, s-a antrenat, în ultimele luni, în tabere teroriste din Yemen.
Experţi din serviciile de spionaj cred că Al-Qaeda va încerca să profite de faptul că norvegianul nu are antecedente penale şi se poate deplasa fără restricţii în Europa.
Aproximativ 600.000 de persoane au cumpărat bilete la Jocurile Olimpice, iar evenimentul sportiv va atrage milioane de turişti suplimentari la Londra.