Al-Qaida are un nou lider VEZI CINE ESTE
Al-Qaida are un nou lider. Saif al-Adel, unul dintre cei mai vechi membri ai grupării extremiste, a fost numit şef interimar, după uciderea lui Osama bin Laden de trupele americane.
Potrivit presei din Pakistan, el nu va rămâne liderul al-Qaida, ci va ocupa această poziţie doar pentru o perioadă. Saif al-Adel are aproximativ 50 de ani şi este fost membru al forţelor speciale egiptene şi al jihadului islamic.
Cunoscut şi sub numele de Muhamad Ibrahim Makkawi, el este inculpat pentru presupusă participare la cele mai sângeroase atentate din Africa, comise simultan împotriva ambasadelor americane din capitala Keniei şi cea a Tanzaniei, la şapte august 1998. Atunci, 220 de persoane au fost ucise iar alte 5.000 rănite.
Pentru arestarea sa este oferită o recompensă de cinci milioane de dolari.