Al treilea proiect cu privire la paşapoartele sovietice. Iată ce vor să mai voteze deputaţii PLDM (DOC)
Deputaţii liberal-democraţi au o idee nouă vis-a-vis de paşapoartele sovietice. După ce au votat cu liberalii pentru interzicerea votării în baza paşapoartelor sovietice, apoi cu PCRM pentru ca moldovenii să poată totuşi vota în baza paşapoartelor cu seceră şi ciocan, astăzi deputaţii PLDM au prezentat, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, un proiect de hotărâre la acest subiect.
Mai exact, deputaţii PLDM propun să fie pusă în sarcina Guvernului elaborarea şi prezentarea Parlamentului, spre aprobare, a Planului de acţiuni privind asigurarea cetăţenilor Republicii Moldova, titulari ai paşapoartelor de tip sovietic, cu buletine de identitate.
Potrivit documentului, Guvernul Republicii Moldova, în termen de 30 de zile din momentul intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va elabora şi prezenta Parlamentului spre adoptare, planul de acţiuni în acest sens.
Proiectul de hotărâte nu a fost, însă, avizat de membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, odată ce nu a fost învestit un nou Guvern.
Liberalii consideră inoportun acest proiect şi îi îndeamnă pe deputaţii PLDM să susţină proiectul lor, care propune interzicerea utilizării acestor documente.
"PLDM încearcă să o facă pe pompierii, după ce au făcut tot felul de prostii cu comuniştii, nu este nevoie să se reabiliteze în forma asta în faţa alegătorilor trebuie doar să susţină proiectul nostru şi atunci vor fi mai credibili", a declarat deputatul PL, Valeriu Munteanu.
Democraţii regretă lipsa de consecvenţă a deputaţilor PLDM.
"Eu cred că nu mai este vreo ţară în spaţiul CSI care să folosească paşapoartele sovietice. Guvernarea în întregime ar trebui să se gândească cum să depăşească această situaţie", a declarat deputatul PD, Iurie Bolboceanu.
Comuniştii, care anterior au criticat intenţia liberalilor de a scoate din uz palapoartele sovietice, nu au comentat proiectul propus de liberal-democraţi. Aproximativ 270 de mii de moldoveni mai deţin încă paşapoarte sovietice.
Publika.md aminteşte că PLDM a votat, la 19 aprilie, un proiect de lege care interzice votarea în baza paşaportului sovietic. Ulterior, pe 3 mai, PLDM s-a răzgândit şi a votat, împreună cu PCRM, pentru ca moldovenii să poată vota în baza actelor de identitate cu seceră şi ciocan.
De menţionat că nu este pentru prima dată când liberal-democraţii se răzgândesc. Deputaţii PLDM au votat, împreună cu parlamentarii comunişti, un proiect de lege prin care a fost limitat dreptul la vot al studenţilor, pentru ca, ulterior, să dorească să abroge acesre restricţii.
- Funcţionarii nu vor mai putea înscrie copiii în paşapoartele diplomatice sau de serviciu
- PLDM a susţinut iniţiativa comuniştilor privind legalizarea paşapoartelor sovietice
- PLDM, după criticile europenilor: Am votat în grabă, cu PCRM, legea privind CC. Vom veni cu o versiune nouă sau vom renunţa la ea