AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL? Liderul Al Qaida îi cheamă pe islamiști să se unească împotriva Rusiei și a Occidentului
Liderul rețelei teroriste Al Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahri, a cerut susținătorilor islamiști să se unească pentru a contracara amenințarea dinspre Rusia și Occident în Siria și Irak, a relatat duminică Reuters, potrivit Agerpres.
"Americanii, rușii, iranienii, alawiții (doctrină religioasă de care aparțin Bashar al-Assad și clanul său) și Hezbollah își coordonează războiul împotriva noastră. Oare nu putem să punem capăt luptei dintre noi pentru a ne direcționa eforturile împotriva lor?", întreabă retoric Al-Zawahri, într-o înregistrare video, postată pe internet duminică și care sugerează o mai mare unitate între Al Qaida și Statul Islamic (SI), notează agenția britanică de presă.
Nu se știe exact când a fost realizată această înregistrare, dar referirile la intervenția rusă în Siria sugerează că ea a fost făcută după ce Rusia, un aliat al președintelui sirian Bashar al-Assad, a lansat raiduri aeriene împotriva grupărilor de opoziție (siriene) și grupării jihadiste Statul Islamic în Siria la 30 septembrie.
Într-o înregistrare difuzată în luna septembrie, Al—Zawahri denunța "califatul" instituit de Statul Islamic și de liderul acestuia Abu Bakr al-Baghdad, calificându-l drept "nelegitim", dar chema combatanții SI să se alăture Al Qaida în lupta împotriva coaliției occidentale în Irak și Siria.
"Frații mei mujahedini din toate locurile și din toate grupările ... ne confruntăm cu agresiunea Americii, Europei și Rusiei... așa că depinde de noi să ne unim începând cu Turkestanul de est până în Maroc", a pledat șeful Al Qaida.
Statul Islamic, gruparea radicală jihadistă care controlează vaste zone în Siria și Irak, a declarat "război sfânt" împotriva Rusiei și a SUA, ca răspuns la atacurile aeriene împotriva luptătorilor săi din Siria.
Orice cooperare între Al Qaida și Statul Islamic ar complica și mai mult eforturile pentru stabilizarea situației din Orientul Mijlociu, unde grupările militante au câștigat influență și și-au intensificat atacurile de la revoltele "Primăverii arabe" din 2011, avertizează experții.
- IMAGINI DE RĂZBOI! Luptătorii kurzi resping un atac al rebelilor din gruparea Statul Islamic (VIDEO)
- "VREAU SĂ ADUC RĂZBOIUL" Liderul Al Qaeda îndeamnă musulmanii să continue atentatele teroriste
- PERICOLUL PRINCIPAL al lumii! Gruparea extremistă Statul Islamic a depăşit al-Qaida
- "UCIDEŢI RUŞII!" Apelul cutremurător făcut de Al-Qaida
- Statul Islamic AMENINŢĂ OMENIREA: Vor simţi gustul TRAGEDIEI
- Un lider al filialei siriene a Al-Qaida şi alţi doi terorişti, UCIŞI în urma unui raid aerian