Consilierul prezidenţial Ala Nemerenco a confirmat faptul că nu a făcut master la Şcoala de Management în Sănătate Publică, dar a fost profesor acolo.
"Alături de alți colegi am mers la multe cursuri de pregătire în diferite țări pentru a forma curricula acestei școli, cursuri care au fost echivalate prin această diplomă de master. Nu putem fi regăsiți în rândul studenților absolvenți, fiindcă toți noi am fost profesorii acestei școli începând cu 2005 și am educat deja 12 generații în această instituție", a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.
Funcţionarul a publicat toate diplomele și titlurile, începând cu atestatul și medalia de aur de la terminarea școlii și până la titlul de doctor în științe medicale.