ALARMĂ la penitenciarul din Soroca! Un bărbat a aruncat o pungă lângă turnul de pază al gardienilor
Incident alarmant la Penitenciarul nr.6 din Soroca. Un bărbat a aruncat o pungă lângă turnul de pază al gardienilor. Cazul a avut loc ieri, 22 decembrie, şi i-a alertat pe angajaţii penitenciarului.
Unul dintre gardieni, care se afla în turnul de pază al închisorii, a observat un automobil cu patru persoane care staţiona lângă penitenciar. Un bărbat a coborât din maşină şi a aruncat un pachet peste zidul închisorii. Făptaşul a încercat să fugă, dar ofiţerii din cadrul Serviciului pază şi escortă l-au reţinut.
Totodată, oamenii legii au verificat minuţios zona de securitate şi au găsit punga care conţinea două telefoane mobile. Angajaţii penitenciarului au sesizat imediat poliţiştii, care au venit la faţa locului şi i-au reţinut şi pe ceilalţi implicaţi în comiterea ilegalităţii.
Un alt incident a avut loc sâmbăta trecută la Penitenciarul nr.3 de la Leova. Angajaţii Serviciului regim şi supraveghere au percheziţionat o femeie care a venit la o întrevedere de scurtă durată cu un deţinut.
Astfel, oamenii legii au depistat în geanta ei 428 lei şi un stick de memorie. Obiectele interzise în penitenciar urmau să ajungă la soţul ei, condamnat să stea 20 de ani după gratii.
Pe acest caz au fost sesizaţi angajaţii Inspectoratului de Poliţie Leova care au iniţiat o anchetă.
- Recunosc că beneficiază de obiecte interzise. Mai mulţi deţinuţi au primit telefoane, droguri şi bani
- Camerele deţinuţilor din mai multe penitenciare, verificate detaliat în week-end. Oamenii legii au găsit obiecte şi substanţe interzise (FOTO)
- Angajat al Penitenciarului din Taraclia, pe post de curier. Transmitea produse interzise în închisoare, contra bani