ALARMANT!
Cazul adolescenţilor care s-au sinucis acum două zile a zguduit o ţară întreagă. Iar moartea lor pare să fie parte a unui fenomen internaţional, prin care tot mai mulţi minori ajung să-şi pună capăt zilelor din cauza unui joc virtual.
Rețelele sociale sunt împânzite cu mesaje şi tag-uri cu privire la "jocul morții".
CITEŞTE ŞI: MĂRTURII ÎNGROZITOARE! Ce este jocul morţii şi cum cad tinerii în plasă
De acest lucru ne-am convins şi noi - în doar câteva minute de căutări am descoperit zeci de profiluri cu adolescenţi moldoveni implicaţi în joc.
Jocul constă în publicarea unor anumite tag-uri, iar peste câteva minute, adolescentul începe să primească de la administratorii jocului sarcini.
Inițial, participantul este rugat să-și deseneze cu pixul pe mână o balenă albastră.
Ulterior, jucătorul este îndemnat să-ţi contureze desenul cu o lamă. Participantul trebuie să prezinte de la fiecare etapă dovezi că a îndeplinit misiunile.
Ultima sarcină pe care o primește este suicidul. Iar dacă jucătorul refuză, administratorii virtuali îl amenință că îi vor ucide părinții sau alte persoane apropiate.
Printre minorii care au publicat că sunt în joc este şi o adolescentă de 17 ani, din Capitală, prietenă cu cei doi minori decedaţi. Fata a publicat pe pagina sa de facebook mai multe mesaje legate de moarte, dar şi a dat like la mai multe postări legate de acest joc.
În acelaşi timp feţele bisericeşti îi încurajează pe părinţi să fie vigilenţi şi să-şi supravegheze copiii.
Preoţii spun că tinerii care ajung să se implice în acest joc duc lipsă de atenţie şi dragoste în familie.
"Cei maturi nu mai sunt în legătură firească cu cei mici, cu cei în creştere şi în devenire. Îi lasă în lumea lor şi neştiind cu ce se ocupă strângem spre regret astfel de roade. Să tragem clopotele, să batem această alarmă şi să fim cu mai multă trezvie. Soluţia ar fi ca maturii să fie prieteni cu copiii lor, să comunice zilnic cu ei, să se intereseze de viaţa lor. Aceşti copiii care găsesc un astfel de refugiu, cad în astfel de mreje pentru că nu au avut parte de dragoste", a spus preotul de la Biserica "Întâmpinarea Domnului" a Universităţii de Stat din Moldova, Octavian Moşin.
Astăzi, adolescenţii care s-au aruncat în gol acum de 8 martie au fost petrecuţi pe ultimul drum. Tinerii au fost înmormântaţi alături, aşa cum au cerut ei în scrisoarea de adio.
"Era ca un cucoş între fete. Îl simpatizau toate fetele, era cum să zic. Numai pozitiv din partea lui. Nu era nimic aşa deosebit să bănuim noi că poate să fie într-o stare de depresie sau sa fie supărat. Noi am rămas şocaţi de ceea ce s-a întâmplat".
- Era ospitalier, cu toţi găsea liber comună, vessel, energic. Cel mai bun băiat din lume. Avea nişte planuri foarte bune.
- Dar ce planuri?
- Multe. Să fie fotograf, să fie om mare, să înveţe mai departe.
"El niciodată nu a lipsit de acasă prima seara asta a fost când o lipsit de acasă. El mai devreme a ieşit şi pe urmă mama lui nu ştiu pe la ce oră îl suna şi nu răspunde, era telefonul ocupat. L-a închis".
"Să fie toţi părinţii atenţi, să citească pe internet mai mult, să i-a seama. Era un băiat foarte bun, noi îl ştim de mic copil. Aşa copii e jale mare. Noi încă nu ştim dar cred că din joacă".
Coincidenţă sau nu, numărul tentativelor de suicid printre copii şi adolescenţi este în creştere. Anul trecut au avut loc 132 de cazuri, cu 30 la sută mai multe ca în 2015.
Totodată, s-a dublat şi numărul cazurilor de suicid. Astfel, anul trecut şi-au pus capăt zilelor 23 de minori.
Iar de la începutul acestui an, au fost înregistrate deja 26 de cazuri de tentativă de suicid, dintre care două s-au soldat cu deces.
Cei mai predispuşi la suicid sunt adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani.
Actualitate
- Una dintre cele mai populare reţele de socializare i-a supărat pe utilizatori. Află ce i-a nemulţumit
- IMPRESIONANT! Un pui alb de balenă a fost filmat cu o dronă în apropiere de Australia
- Au găsit o balenă moartă pe o plajă, iar înainte să o ardă au decis să o taie. Ce au găsit în interior (VIDEO)
- ALARMANT! JOCUL care UCIDE tinerii. Un minor din România, găsit spânzurat în pădure
- CURSA MORŢII! Jocul extrem de periculos care s-a răspândit pe reţelele de socializare şi a ŞOCAT lumea
- Jocurile online schimbă legea în Rusia. Instigarea minorilor la acțiuni periculoase, infracțiune