ALARMANT! Creşte numărul infestării cu helminţi
Cazurile de înfestări cu helminţi se înmulţesc. Medicii trag un semnal de alarmă şi spun că, în ultima perioadă, numărul persoanelor care se adresează cu astfel de probleme este din ce în ce mai mare. Datele oficiale arată că, anul trecut, în Capitală, aceşti paraziţi au fost depistaţi la peste 1.500 de oameni.
Potrivit medicilor, viermii intestinali provoacă dereglări în dezvoltarea fizică şi mintală, iar în unele cazuri aceştia pot duce la invaliditate şi chiar decese. În cazul copiilor pot provoca alergii, stări nervoase şi scăderea imunităţii.
"Pătrund în organismul uman paraziţii, viermii parazitari intestinali prin apă, legume, fructe nespălate, mâinile murdare, în rezultatul contactului cu animalele. Cei mai sensibili sau persoanele cu risc sunt copiii şi persoanele bătrâne că au o imunitate mai slabă", a declarat medicul igienist Angela Cazacu-Stratu.
De obicei, oamenii apelează la metode tradiţionale pentru a scăpa de helminţi. Iată ce spun ei:
"Ceapă, usturoi, mâncare mai mult sărată decât dulce, dulce cât mai puţin, şi pipărat".
"Metodele de protecţie sunt alimentarea corectă, produse alimentare proaspete, bine-pregătite, fierte suficient".
"La copii excludem dulciurile şi facem tratament, analize la timp că la copii nu lipsesc niciodată helminţii"
Dintre aceştia, aproape 1.200 sunt la copii cu vârsta de până la 17 ani. Potrivit medicilor, paraziţii pătrund în organizmul omului prin intermediul apei şi alimentelor contaminate cu ouă. Viermii intestinali provoacă dereglări în dezvoltarea fizică şi mintală, iar în unele cazuri aceştia pot duce la invaliditate şi chiar decese. În cazul copiilor pot provoca alergii, stări nervoase şi scăderea imunităţii.