ALARMANT! Omizile au invadat pădurile din țară. Autoritățile, în acțiune
Omizile ameninţă pădurile din ţară. Potrivit specialiştilor, numărul mare de insecte din acest an îi alarmează, astfel, suprafaţa pe care vor fi împrăştiate substanţe contra dăunătorilor în acest an, practic s-a dublat.
Dacă anul trecut au fost stropite 12 mii de hectare de pădure, în 2019, suprafaţa va ajunge la 22 mii de hectare.
În acest an, în pădurile din raionul Străşeni focarele de dăunători s-au extins pe aproape şapte mii de hectare. Sivicultorii spun că suprafaţa s-a mărit cu trei mii de hectare, pentru că din anul 2016, nu au fost efectuate nici un fel de măsuri pentru a elimina insectele care prezintă pericol pentru copaci.
"O parte din larve deja trec în faza a doua de dezvoltare şi necesită strict, pentru că afectează deja aparatul foleceu. Se vede clar cum este ciuruită frunza şi riscul este destul de mare. Ar însemna să pierdem pădurea", a declarat Sergiu Chihai, inginer silvic ÎS Străşeni.
O situaţie alarmată este şi în pădurile din raionele Călăraşi şi Hînceşti. Potrivit specialiştilor, îmulţirea omizilor este determinată de faptul că primavara trecută a fost una secetoasă.
"Planificăm pentru anul curent efectuarea măsurilor de combatere aeriană împotriva dăunătorilor în cadrul entităţilor silvice Călăraşi pe o suprafaţă de 2400 de hectare, întreprinderea silvică Străşeni pe o suprafaţă de 6300 de hectare şi indreprinderea silvică Hînceşti pe o suprafaţă de 13 mii de hectare", a spus Iulian Mamai, reprezentant Moldsilva.
Specialiştii spun că au totul pregătit pentru a începe acţiunile de combatere aeriană a dăunătorilor, însă, aşteaptă vremea caldă. Potrivit lor, lucrările vor începe la sfârşitul lunii aprilie și vor dura până la începutul lunii mai.
"Pregătirile sunt în toi pentru combatere, aşteptăm cred că săptămâna viitoare după ploile respective, temperaturile vor creşte, îmulţirea va fi culminantă şi în aceste condiţii va trebui să intervenim", a zis Valeriu Caisîn, inginer ICAS.
Suprafeţele pe care vor fi întreprinse măsuri de combatare a dăunătorilor au fost identificate în urma prognozei și rezultatelor cercetărilor silvo-patologice efectuate de către întreprinderile silvice și Centrul de Monitorizare şi Protecţia Pădurilor din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.