Alegerea deputaţilor, după reguli noi. PREVEDERILE proiectului de lege privind sistemul mixt de vot
Proiectul de lege privind sistemul mixt de vot, adoptat în baza recomandărilor Comisiei de la Veneţia, prevede ca 50 de deputaţi să fie aleşi pe liste de partid, iar 51 - direct de cetăţeni, în circumscripţii uninominale. Hotarele lor vor fi stabilite de o comisie specială a Guvernului cu un an înainte de scrutinul parlamentar.
La următorul scrutin parlamentar, orice candidat va trebui să prezinte un certificat de integritate prin care îşi va declara averea şi veniturile. Documentul va fi eliberat de Agenţia Naţională pentru Integritate.
Proiectul mai prevede reducerea pragului pentru blocurile electorale până la opt la sută. Până acum, acesta a fost de nouă procente pentru blocurile formate din două partide şi 11 la sută pentru cele din trei şi mai multe formaţiuni. Pragul pentru partide rămâne neschimbat - de şase procente. De asemenea, a fost micşorat plafonul donaţiilor pentru candidaţi.
Persoanele fizice vor putea oferi 50 de salarii medii pe economie, de patru ori mai puţin decât în prezent. În condiţiile actuale, cifra ajunge până la 250 de mii de lei. Iar companiile vor putea dona până la 100 de salarii medii.
Partidele mai sunt încurajate să promoveze mai mult femeile. Formaţiunile care vor menţine cota de 40 la sută pe listă şi în circumscripţii vor beneficia de alocaţii suplimentare de la buget. Mai mult, noile modificări prevăd că bărbaţii candidaţi care se vor înregistra în cursă vor trebui să colecteze 500 de semnături, iar femeile de două ori mai puţin.
Sondajele realizate până acum au arătat că pentru schimbarea actualului sistem electoral s-au pronunţat de 60 la sută dintre moldoveni.