Alegerea lui Corneliu Gurin, anchetată şi mâine. Comisia se va întruni din nou în şedinţă
Mai mulţi deputaţi au lipsit din sala de şedinţe a Parlamentului când a fost votată numirea lui Corneliu Gurin în funcţia de procuror general. Declaraţia aparţine preşedintelui comisiei speciale, Anatolie Zagorodnîi. Membrii comisiei spun că au ajuns la această concluzie după ce au vizionat mai multe înregistrări video.
Astăzi au fost audiaţi doi deputaţi liberal-democraţi, Ion Butmalai şi Maria Ciobanu, care au declarat la o săptămână de la votarea procurorului general că nu l-au susţinut pe Corneliu Gurin în această funcţie. Ion Butmalai nu a putut să argumenteze de ce a ţinut în secret acest lucru timp de o săptămână. Asta în timp ce Maria Ciobanu spune că în momentul votării nu era prezentă în sală.
"Vreu să vă spun că numărul deputaţilor care nu au votat este mult mai mare. Şi domnul Godea la momentul votării nu se afla la locul său, noi ne-am uitat pe aceste imagini. El nu era la locul de votare, cu toate că Godea ulterior a declarat că a votat", a menţionat preşedintele comisiei speciale, Anatolie Zagorodnîi.
După ce a fost audiat de către membrii comisiei, deputatul PLDM Ion Butmalai a explicat de ce nu a votat pentru Corneliu Gurin.
"Pe 13 asta a fost o opinie separată a mea. Am dreptul la vot şi nu am votat această persoană. Am anunţat abia acum pentru că proiectele de legi se supun rapid votării. Să ies în plen iar să mă sfădesc cu Marian Lupu să mă socoată lumea că eu sunt un deputat nedesciplinat? Şi am ieşit peste o săptămână, legea prevede, s-a constituti Comisia specială care e treaba?", a declarat deputatul PLDM Ion Butmalai.
După audierile de astăzi s-a decis că acestea vor continua mâine, pentru ca până joi, comisia să prezinte raportul în Parlament. Membrii comisiei se vor pronunţa şi asupra faptului dacă Gurin a întrunit sau nu toate condiţiile necesare pentru a fi numit în funcţia de procuror general.
Totodată, ei vor propune ca, înaintea votării unui proiect, să fie anunţat numărul deputaţilor prezenţi în sală. Asta în condiţiile în care în Moldova nu există posibilitatea votului electronic.
- Deputaţii care NEAGĂ că au votat pentru numirea lui Gurin în funcţia de procuror general, luaţi la întrebări
- Corneliu Gurin: Refuz să cred că numele meu ar putea fi folosit drept instrument de şantaj între partidele politice
- Corneliu Gurin: Depolitizarea Procuraturii Generale nu se face doar prin numirea unui procuror general apolitic