Alegeri cu scandal! IATĂ cine a fost desemnat noul preşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Handbal
Nicolae Piatac a fost ales pentru a treia oară în funcţia de preşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Handbal, după ce l-a învins la alegeri pe fostul jucător, Igor Vrabie, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei de Automobilism.
Promisiunile lui Vrabie nu au impresionat membrii cu drept de vot. Candidatura lui Piatac a fost susţinută de 38 din cei 41 de membri.
"Noi nu am ştiut cine sunt membrii Federaţiei pentru a petrece o campanie electorală. Nu am putut discuta cu oamenii pentru că actualul secretar general, Nicolae Vizitiu, nu mi-a dat listele", a declarat candidatul la funcţia de preşedinte, Igor Vrabie.
Susţinătorii lui Vrabie au anunţat că vor cere anularea rezultatelor scrutinului la Ministerul Justiţiei, din cauza faptului că alegerile au avut caracter deschis.
"Punctul 26 din statutul Federaţiei nu prevede alegeri cu caracter deschis pentru funcţia de preşedinte", a spus reprezentantul Olimpus-85 Alexei Pervanciuc.
"Adunarea generală este un organ suprem. Care poate face schimbări în unele puncte. Nu sunt încrezut că toţi banii promişi, autocarul, erau să ajungă vreodată la Federaţie. Doar nişte promisiuni. Mai bine era dacă ajuta Federaţia, veteranii, copiii", a susţinut preşedintele FM de handbal, Nicolae Piatac.
Nicolae Piatac, care este şi prim-vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv, ocupă funcţia de preşedinte al Federaţiei de handbal din 2006. Noul mandat al lui Piatac va expira în 2018.