Alegeri Germania: Cetăţenii au păreri împărţite cu privire la rezultatele scrutinului (VIDEO)
Cetăţenii din Germania au păreri împărţite cu privire la rezultatele alegerilor federale de duminică. Dacă unii se aşteptau la acest scor, atunci alţii au declarat că sunt fericiţi că au putut preveni o victorie absolută a Uniunii Creştin-Democrate.
" Mă aşteptam ca Uniunea Creştin-Democrată să căştige alegerile, iar SPD să fie înfrânt. Mi-a fost clar după ce le-am văzut platformele electorale", a spus un bărbat.
" Cred că am evitat o catastrofă majoră. Este un adevărat noroc că Uniunea Creştin-Democrată nu va putea guverna de una singură. Cred că am votat corect şi nu am permis acest lucru", a spus o femeie.
Potrivit unor localnici, aşa-numita coaliţie largă între între Uniunea Creştin-Democrată şi Partidul Social-Democrat ar fi cea mai potrivită decizie.
" Dacă vom avea o coaliţie, atunci să fie una largă, chiar şi fără Steinbrueck. Am votat pentru SPD şi aş vrea să fie reprezentaţi şi ei", a spus o persoană.
" Va fi o coaliţie largă, nici nu mi-am putut imagina alta, din cauza că FDP nu a făcut nimic în ultima perioadă", a spus o altă persoană.
Prezenţa la vot la scrutinul de ieri a fost de 71,5 la sută, puţin mai bună decât cea de 70,8 la sută în 2009.
Totodată, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a felicitat-o pe Angela Merkel pentru victorie şi a menţionat că vor continua să coopereze pentru a face faţă noilor provocări. Preşedintele României, Traian Băsescu, şi şeful Consiliului European, de asemenea, i-au trasmis felicitări cancelarului german.
- Alegerile parlamentare din Germania s-au încheiat. Iată cine a câştigat scrutinul, potrivit rezultatelor exit-poll
- Revista Presei: Angela Merkel va deveni unul dintre cei mai longevivi lideri politici
- Conservatorii Angelei Merkel au câştigat alegerile cu 41,5% din voturi, potrivit datelor oficiale parţiale
- Angela Merkel ar putea fi realeasă în funcţia de cancelar pe 17 decembrie. Vezi cu cine va forma coaliţia de guvernare