Alegeri în Bulgaria: Aproape şapte milioane de persoane sunt aşteptate astăzi la urne
Aproape şapte milioane de bulgari sunt chemaţi astăzi la urne, în cadrul unor alegeri parlamentare anticipate. Asta după ce, în iarnă, protestele în masă au forţat Guvernul de la Sofia să demisioneze. Analiştii estimează că noul Legislativ va fi unul fragmentat, format din politicieni care candidează încă de la sfârşitul erei comuniste.
Bulgarii sunt nevoiţi să aleagă între aceleaşi formaţiuni politice faţă de care au protestat în februarie. Potrivit estimărilor, Partidul Conservator GERB al fostului premier, Boiko Borisov, are şanse să câştige, cu 24 la sută din voturi, dar fără o majoritate pentru a forma Guvernul.
Pe locul doi se plasează socialiştii din opoziţie, care sunt creditaţi în sondaje cu 22 la sută. Totodată, specialiştii spun că mai multe partide mici ar putea accede în Parlament, ceea ce va complica negocierile pentru formarea unei coaliţii. Între timp, unii alegătorii susţin că scrutinul nu va aduce schimbări în ţară.
"După alegeri, va urma o revoluţie a poporului, deoarece oamenii vor fi în continuare şomeri şi flămânzi. Acest scrutin nu va aduce nimic bun", a spus un bărbat.
Pe teritoriul Bulgariei, au fost deschise peste 11.600 de secţii de votare, iar securitatea va fi asigurată de aproape 15.000 de poliţişti. În total, peste opt mii de persoane candidează pentru cele 240 de locuri din viitorul Parlament.
Alegerile anticipate au fost declanşate după ce, în luna februarie, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de facturile mari, corupţie şi nivelul scăzut de trai. Bulgaria este cea mai săracă ţară din UE, cu un salariu mediu lunar de 400 de euro.