Alegeri în Italia. Patru candidaţi luptă pentru a conduce ţara
Lupta dură pentru conducerea Italiei se dă între un fost comunist, un fost premier cu dosare penale, un tehnocrat ancorat uşor în politică şi un comediant. După o campanie plină de promisiuni populiste şi acuzaţii presărate cu glume necenzurate, scrutinul de astăzi s-ar putea încheia fără o majoritate parlamentară care să asigure un Guvern stabil.
Pier Luigi Bersani, fost membru al Partidului Comunist din Italia şi liderul coaliţiei de centru-stânga în alegerile de astăzi, a fost întotdeauna moderat, dar nu a ezitat niciodată să îl atace pe Silvio Berlusconi. Ca şi alţi candidaţi, Bersani le-a promis italienilor că îi scoate din criză. În acest sens, el pledează pentru reformele începute de Mario Monti, precizând însă că sunt necesare mai multe eforturi pentru a asigura creşterea economică şi pentru crearea locurilor de muncă.
A plecat la sfârşitul lui 2011, dar nu a ezitat să revină pe scena politică italiană. Excentricul Silvio Berlusconi este din nou într-o luptă electorală, deşi nu se mai visează premier. Campania coaliţiei sale a fost afectată de anunţul retragerii Papei Benedict al XVI-lea. Şi asta pentru că presa a fost mai mult cu ochii pe Suveranul Pontif decât pe Berlusconi, chiar dacă fostul premier deţine un întreg imperiu mediatic. În campanie, el nu s-a sfiit să lovească în Mario Monti, pe care l-a promovat cândva, şi a fost acuzat de promisiuni populiste, imposibil de realizat.
Un alt candidat excentric este bloggerul şi comediantul Beppe Grillo. Mişcarea iniţiată de el este calificată de unii drept o revoltă a italienilor împotriva clasei politice. A atacat toţi liderii italieni şi le-a găsit porecle. Pe Bersani l-a catalogat drept „zombie” [zombi], iar pe Berlusconi l-a numit „piticul nebun”.
Premierul demisionar Mario Monti, cel a încercat să scoată Italia din criză şi s-a prezentat ca un specialist în economie, s-a prins foarte uşor într-o luptă politică. Popularitatea sa a scăzut de la 70 până la 30 la sută.
Chiar dacă sondajele au desemnat anumiţi favoriţi, sistemul electoral italian lasă loc pentru o mare incertitudine. Analiştii estimează că este posibilă o alianţă între Bersani şi Monti, dar nu este exclusă şi o coaliţie Berlusconi-Grillo.