ALEGERI LOCALE 2015: Liderul PDM face primele declarații după încheierea scrutinului electoral
Emoții și intrigă, asta se întâmplă acum în sediul PDM, unde se adună toți cei care au muncit în campania electoral. Președintele partidului, Marian Lupu se declară optimist și împreună cu echipa sa, este așteptarea rezultatelor scrutinului electoral.
Totodată, liderul democrat a mulțumit tuturor cetățenilor care au participat la alegeri.
"Este un exercițiu foarte important, și-au exercitat dreptul, dar și obligațiunea civică. Importanța alegerilor locale este, dese ori, subestimată în comparație cu cele parlamentare. Îmi pare rău că astăzi constatăm o prezență mai redusă la vot, în comparație cu cea de acum patru ani. Aceasta va avea un impact asupra rezultatelor, din cauza vârstei votanților. În special, mă refer aici la municipiul Chișinău", a declarat Marian Lupu.
Cât despre alegerea primarului Capitalei din primul tur, liderul PDM este rezervat în pronosticuri.