ALEGERI LOCALE 2015: Procuratura Generală a demarat mai multe cauze penale
În urma neregulilor semnalate la alegerile locale de duminică, procurorii au confirmat începerea urmăririi penale în trei cazuri, faţă de cinci cazuri pornite după alegerile locale din iunie 2011.
Procurorii investighează două cazuri de corupere a alegătorilor, precum şi cazul de vandalizare a secţiei de votare din satul Topala, raionul Cimişlia, se spune într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală.
Concomitent, au fost iniţiate procese penale pe faptul distribuirii în or.Orhei a pungilor cu simbolică electorală a Mişcării social-politice "Ravnopravie" ce conţineau produse de uz casnic. Pe acest caz urmează a fi adoptată o decizie în funcţie de prezenţa sau lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de corupere a alegătorilor.
De asemenea, sunt în proces de examinare pretinse fapte de corupere a alegatorilor în s.Vişniovca, r.Cantemir şi de exercitare repetată a dreptului la vot în or.Făleşti.