ALEGERI LOCALE 2015: Proiectul minune care a schimbat viaţa a 70 de familii din Criuleni
Viața a 70 de familii din oraşul Criuleni s-a schimbat esenţial după ce au primit, acum câțiva ani, locuințe sociale. Într-un bloc părăsit, care a fost reparat, au fost cazați, în special, tineri specialiști. Astfel, în oraș a fost soluționată problema insuficienței medicilor și a educatorilor.
Printre beneficiarii de locuinţe sociale este şi Larisa Stamati. Ea este educatoare la grădinița din oraș și a primit apartamentul în cea mai dificilă perioadă a vieții, când a rămas singură cu doi copii, după ce soțul ei a murit.
"Pentru mine a fost o adevărată salvare pentru că salariul nu îmi permite să plătesc o chirie. Este un proiect foarte bun, în aceste timpuri grele. Din cauza asta nu am mai plecat peste hotare. Important e că am rămas împreună cu copiii, să rezolv problemele cele mai vitale", a declarat femeia.
Proiectul a fost realizat în 2011, când primarul oraşului Criuleni era Vladimir Paladi. Acum, el participă la alegerile locale pentru un nou mandat și promite să implementeze un nou proiect de acest gen.
"Avem destul loc. Potrivit planului de dezvoltare socio-economică a oraşului, mai putem construi un bloc. În timpul lucrărilor ne vom axa pe trei puncte: investiţiile locale, investiţii din bugetul de stat, dar şi fonduri europene", a precizat candidat pentru funcția de primar al oraşului Criuleni.
Candidatul planifică să rezolve și o altă problemă: să repare una dintre străzile principale ale oraşului.
"Este foarte incomod, după ploaie toate gropile sunt pline cu apă. Trebuie reparată această stradă. Copiii merg pe ea spre şcoală, grădiniţă", a spus o femeie.
"Este îngrozitor, ploaia a trecut iar după ea rămâne doar murdărie. Nici cu căruciorul nu poţi trece", a exclamat un bărbat.
Vladimir Paladi intenționează, de asemenea, să continue modernizarea grădinițelor și să repare drumurile locale.