Alegeri Moscova: Serghei Sobianin a câştigat 57% din voturi, potrivit CEC
(UPDATE 22.37) Primarul în exerciţiu al Moscovei, Serghei Sobianin, este dat drept câştigător la alegerile locale. După procesarea a peste 13 la sută din buletinele de vot, Comisia Electorală Centrală de la Moscova a anunţat că Sobianin a acumuluat aproape 55 la sută din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, Alexei Navalnîi, a obţinut în jur de 21,5 la sută.
(19.32) Primarul în exerciţiu al Moscovei, Serghei Sobianin, este dat drept câştigător la alegerile locale pentru capitala Rusiei de sondajele efectuate la ieşirea de la urne. Astfel, Sobianin ar fi acumulat 52,5 la sută din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, Alexei Navalnîi, a obţinut 29,1 la sută.
Primele rezultatele oficiale urmează să fie anunţate de Comisia Electorală Centrală de la Moscova la ora 21.00, ora Moldovei. Pentru a fi declarat câştigător, un candidat trebuie să acumuleze peste 50 la sută din sufragii. În cursa pentru Primăria Moscovei s-au înscris 6 candidaţi.
Potrivit CEC, prezenţa la urne, cu o oră înainte de închiderea secţiilor de votare, era de 26,5 la sută. Locuitorii Moscovei şi-au ales primarul pentru prima dată în ultimul deceniu. Asta pentru că, din 2004, edilii au fost numiţi în funcţie de autorităţile centrale. Alegeri locale s-au desfăşurat astăzi şi în alte 18 regiuni ale Rusiei.